Pânză de păianjen record în Texas
Datorită hranei din belşug prezente graţie verii ploioase, păianjenii din Parcul Naţional Tawakoni au creat o pânză uriaşă, descoperită de îngrijitori la începutul lunii trecute. După cum informează Krone.at, sute de păianjeni au creat pânza de peste 130 de metri în doar câteva zile. Această descoperire i-a uimit pe cercetători, care au început să studieze creaţia arahnidelor. Această activitate comună a sutelor de păianjeni i-a şocat pe specialişti, dat fiind faptul că munca în comun nu este prea frecventă în rândul arahnidelor. „În mod normal, păianjenii sunt canibali şi îşi fac pânzele separat„, a declarat cercetătorul Allen Dean, care a descoperit că la crearea pânzei au contribuit 250 de păianjeni.
Etiopia a intrat în anul 2000
Locuitorii din Etiopia, care se folosesc de un calendar propriu bazat pe un calcul antic al Bisericii ortodoxe locale, au intrat acum în anul 2000. După cum informează Reuters.it, la sărbătorirea acestui eveniment, care are loc cu şapte ani mai tâziu decât pe restul planetei, au participat mii de oamenii, iar politicienii s-au întrecut în fel de fel de discursuri naţionaliste.
Lătratul – interzis într-un orăşel american
Autorităţile dintr-un orăşel din statul american Florida au emis o hotărâre prin care câinilor li se interzice să mai latre. După cum informează Reuters.it, în cazul în care patrupedele vor încălca această interdicţie, cei care vor avea de plătit vor fi bineînţeles stăpânii. În Mount Dora, în Florida, exista deja o decizie în acest sens, potrivit căreia câinii nu au voie să latre mai mult de cinci minute. Acum însă, consilierii locali nu par a se mulţumi cu această decizie şi au hotărât că lătratul trebuie considerat o tulburare a ordinii publice la fel ca muzica la volum maxim sau zgomotul provocat de aparatele electrice.
Daniel Craig – un James Bond fără pudoare
Noul James Bond, starul britanic Daniel Craig, le-a cerut producătorilor ca în noul film din seria dedicată celui mai cunoscut agent secret al Majestăţii Sale, Regina Angliei, să fie introdusă şi o scenă în care să apară nud. „Sunt pregătit să apar complet dezbrăcat în faţa camerei. James Bond nu mai este aşa de timid„, a mărturisit actorul.
Jessica Simpson se apucă de cântat country
După ce şi-a încercat norocul în muzica pop, reality-show-uri sau filme, blondina Jessica Simpson vrea acum să demonstreze tuturor cât de bine se pricepe la stilul country. „Va înregistra un album country şi astfel se va reîntoarce la rădăcini„, a confirmat Joe Simpson, tatăl şi impresarul vedetei. Jessica, originară din Texas, „patria muzicii country„, speră ca de data aceasta succesul să fie mult mai mare decât la albumele anterioare. „Este o cântăreaţă desăvârşită. Muzica pop nu a pus-o în valoare. Stilul country este singurul gen de muzică pură care ne-a rămas„, a mai spus Joe Simpson.
Beyonce cântă pe 22 octombrie la Cluj
Cântăreaţa Beyonce va susţine, pe 22 octombrie, primul concert în România, pe Stadionul Municipal „Ion Moina“ din Cluj-Napoca, au anunţat organizatorii. Spectacolul face parte din turneul mondial „The Beyonce Experience“, care promovează cel mai recent album al cântăreţei, „B’Day“, iar pentru concert se vor pune în vânzare 13.500 de bilete. Beyonce a devenit cunoscută la finalul anilor ’90, când făcea parte din celebrul grup R&B Destiny’s Child, alături de Kelly Rowland şi Michelle Williams. Primul său single solo a fost melodia „Work It Out“, care a fost folosită pe coloana sonoră a peliculei „Austin Powers-Goldmember“. Au urmat colaborarea cu Jay-Z pentru piesa „Bonnie & Clyde“ şi albumul „Dangerously In Love“, la care a lucrat cu artişti precum Sean Paul sau Missy Elliott.