4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024

Vremea revanşei

Cu un moral bun după succesul cu Poli Timişoara, elevii lui Napoli au ocazia să dea lovitura „câinilor roşii“, profitând şi de situaţia existentă la Dinamo.

  Victoria obţinută miercuri seară în faţa lui Poli Timişoara şi jocul prestat de trupa lui Nicolo Napoli au reaprins speranţele în Bănie, într-un moment greu pentru Ştiinţa, care are în faţă două partide dificile, cu Dinamo şi Steaua. Acum, alb-albaştrii au prins curaj şi privesc cu încredere duelurile cu granzii Capitalei. Mâine, la Craiova soseşte Dinamo, echipa cea mai hulită în Oltenia, iar o victorie cu „câinii roşii“ ar face uitate insuccesele din acest tur. În plus, juveţii au de luat o revanşă în faţa bucureştenilor, care la ultima prezenţă pe „Ion Oblemenco“ au umilit Universitatea, scor 4-0.
Deşi şi-au propus să obţină patru puncte din duelurile cu Poli şi Dinamo, după succesul cu timişorenii jucătorii şi conducătorii Ştiinţei au devenit şi mai optimişti şi cred într-o victorie cu trupa lui Zenga. Mai ales că la Dinamo situaţia nu este tocmai roză, jocul alb-roşilor lăsând de dorit în ultimele etape. Iar Napoli s-a declarat mulţumit de dăruirea de care au dat dovadă elevii săi, afirmând la finalul partidei cu bănăţenii că „aceasta este Craiova pe care o doresc“.
Tehnicianul italian a surprins însă prin desele schimbări făcute în primul unsprezece, prin care le-a dat de înţeles jucătorilor că nimeni nu are garantat locul de titular. Aşa se face că Wobay, Ciucă, Gărgălie şi Dina, titulari cu Oţelul, au fost rezerve miercuri, iar Luţu şi Stoianof nu au prins lotul de 18. Napoli mizează pe forma de moment a jucătorilor şi pe modul cum se pregătesc la antrenamente, iar rezultatul s-a văzut în cazul Costea, care, după ce a fost lăsat pe dinafară etapa trecută, s-a ambiţionat şi şi-a arătat adevărata valoare cu Poli Timişoara.  
Şi pentru meciul cu Dinamo Napoli a precizat că nu ştie pe cine va folosi din primul minut. „Este posibil să apară trei-patru jucători noi sau, la fel de bine, pot folosi aceeaşi echipă. Am un lot de 25 de jucători la dispoziţie“, a spus italianul, care se aşteaptă la un meci şi mai dificil mâine. „Moralul este ridicat după victoria cu Poli, dar trebuie să rămânem echilibraţi pentru că sâmbătă ne aşteaptă alt meci greu“, a adăugat Napoli.

Ape tulburi la Dinamo

Alb-albaştrii ar putea profita de situaţia existentă la Dinamo. După două remize consecutive, 1-1 pe teren propriu cu Poli Timişoara şi 0-0 miercuri la Urziceni, în tabăra „câinilor“ au apărut disensiuni. Antrenorul Walter Zenga este tot mai contestat de acţionari, care nu agreează stilul de joc impus de italian, considerat prea defensiv. „Din «câini», am ajuns «căţeluşi»! Noi, care înainte atacam peste tot, acum am ajuns să ne apărăm. De vină este stilul italian care ne determină să facem pasul înapoi, dar mie nu-mi place stilul ăsta şi nu o să-l agreez mult timp“, a spus directorul executiv al bucureştenilor, Cristi Borcea, după meciul de la Urziceni. „De trei meciuri suntem o echipă de provincie. Zenga nu e stăpân pe situaţie. Dinamo joacă precum o formaţie de Divizia C“, a adăugat Borcea.
Walter Zenga a primit ultimatum din partea conducerii, urmând să fie demis în cazul în care nu obţine şase puncte din următoarele două partide, cu Universitatea Craiova şi Rapid. Pentru meciul din Bănie, tehnicianul italian se confruntă şi cu probleme de lot, neputând conta pe trei titulari, Cristea, Ropotan (ambii suspendaţi) şi Moţi, accidentat.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

44 COMENTARII