4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTadici e mulţumit

Tadici e mulţumit

Selecţionerul României a tras linie şi a spus că locul patru obţinut la mondiale este o performanţă.

Selecţionerul Gheorghe Tadici este mulţumit de locul patru obţinut de naţionala feminină la CM din Franţa şi a spus că întrecerea internă din România este un handicap pentru selecţie: „Echipa României a avut o evoluţie bună spre foarte bună şi sunt mândru că am terminat în primele patru. Este un mare succes, comparând cu celelalte sporturi de echipă. Să vii în doi ani, o dată pe locul doi şi o dată pe locul patru, cred că e o mare onoare. De la o ediţie la alta de CM se schimbă ierarhiile. Unde a fost Norvegia acum doi ani, unde au fost Danemarca, Germania, unde e Franţa care a organizat… Este un rezultat foarte bun! Ne-am dorit să fim campioni mondiali, să ne apărăm titlul de vicecampioni, ne-am dorit medalia de bronz. Avem un campionat mediocru. De doi ani retrogradează echipe cu zero puncte din Liga Naţională sau cu două-trei puncte. Nu suntem campioni mondiali şi nici nu vom putea fi. N-avem bază de selecţie, nici infrastructură. Vom fi foarte fericiţi când vom mai ajunge în primele patru sau în primele şase la două ediţii consecutive. După o refacere binemeritată ne vom gândi la calificarea la Olimpiadă, pentru că am luat o opţiune prin terminarea pe locul patru“.

Huţupan îşi dorea bronzul

Cea mai afectată tricoloră, la întoarcerea din Franţa, a fost chimista Luminiţa Huţupan Dinu. Portarul Oltchimului a anunţat că mondialul francez a fost ultimul său turneu final, exceptând Jocurile Olimpice, în cazul în care România se va califica.
„A fost dureros, pentru că mi-am dorit foarte mult să obţin o medalie. Am avut-o, dar am oferit-o adversarului. Totuşi, locul patru este bun, pentru că la acest Campionat Mondial au participat 24 de echipe“, a declarat „Huţu“.

S-a schimbat grupa pentru Olimpiadă

Federaţia Internaţională de Handbal a luat o decizie „şoc“ după mondialele din Franţa. Oficialii IHF au decis ca partidele de calificare la Jocurile Olimpice, zona Asia, să se rejoace, după ce arbitrii au greşit flagrant împotriva Coreei de Sud. Decizia este numai bună pentru România, în condiţiile în care şi Angola se va califica direct, după Cupa Africii. Elevele lui Gheorghe Tadici vor întâlni în aceste condiţii a doua clasată din Asia, adică naţionalele Kazahstanului sau Japoniei, iar din Europa, Croaţia şi Polonia. Turneul de calificare va avea loc în martie, cel mai probabil la Râmnicu Vâlcea. 

Sigure de participarea în Liga Campionilor

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, este sigură de participarea în sezonul 2008-2009 al Ligii Campionilor. Federaţia Europeană de Handbal a anunţat că România va alinia la startul celei mai tari competiţii două formaţii, pentru prima dată în istorie. Oltchim se află pe primul loc al clasamentului, la egalitate de puncte cu Rulmentul Braşov. Vâlcenii au aflat brigada de arbitri care va oficia la partida din Danemarca, de pe 2 ianuarie. Derbiul Grupei D va fi arbitrat de slovenii Darko Repensek şi Janko Pozeznik, observator EHF fiind suedezul Kjell Eliasson.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS