2.6 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportDiscount pentru disponibilizaţi

Discount pentru disponibilizaţi

Pentru că jucătorii puşi pe liber nu şi-au găsit încă angajamente, Ştiinţa pare tentată să lase din preţul fixat iniţial.  

În momentul în care i-a pus pe liber pe Mădălin Ciucă, Gabriel Velcovici, Costi Gărgălie şi Ovidiu Stoianof, Universitatea Craiova le-a fixat şi preţurile de vânzare. Ciucă a fost cotat la 500.000 de dolari, iar ceilalţi la 200.000 de dolari. La aproape o lună de când i-a scos pe tarabă, nici unul dintre jucători n-a reuşit să se transfere. Gărgălie a anunţat că s-ar duce şi la Divizia B, sau, mai rău, că nu exclude să se lase de fotbal, Stoianof aşteaptă un semn de la „U“ Cluj, iar despre Ciucă şi Velcovici s-a spus că ar avea oferte din străinătate, din Turcia, Ucraina sau Germania, însă nimic nu se concretizase până ieri.
Din ţară, doar Dacia Mioveni a anunţat oficial că l-ar dori pe Ciucă, dar preţul, 500.000 de dolari, l-a făcut pe antrenorul argeşenilor, Sorin Cîrţu, să renunţe la idee. Ciucă şi ceilalţi „disponibilizaţi“ sunt nevoiţi să se antreneze prin parcuri, sperând că în scurt timp vor afla numele viitoarelor echipe la care vor juca. Nu de alta, dar majoritatea formaţiilor şi-au stabilit în mare loturile şi au început pregătirile, ceea ce nu avantajează jucătorii puşi pe liber şi nici clubul Universitatea, care, în caz că aceştia vor rămâne în Bănie, va trebui să le plătească în continuare contractele. Pentru a facilita plecarea celor patru de la Ştiinţa, conducătorii echipei au decis să lase din preţ.
„Preţurile stabilite iniţial nu mai sunt de actualitate. La ora asta se discută pe mult mai puţin, chiar de înjumătăţirea sumelor cerute iniţial de Universitatea“, susţinea ieri unul dintre „disponibilizaţi“.

Amicale tari pentru Primăvara

Patronul Mititelu nu vrea să mai audă de cei patru şi spune că are încredere în jucătorii tineri aduşi de la formaţia a doua, în timp ce antrenorul Napoli susţine că va face o triere permanentă şi doar cei care îşi vor dovedi valoarea vor prinde echipa. Oricum, tehnicianul italian îi va avea sub observaţie pe toţi componenţii de la Primăvara, şi satelitul Ştiinţei urmând să se afle în turneu în Antalya. Trupa condusă de Corneliu Papură va susţine tot cinci partide de verificare, patru dintre adversari fiind deja cunoscuţi.
Tinerii alb-albaştri îşi vor măsura forţele cu VfB Lubeck (echipă din liga a III-a germană), FC Daegu (Coreea de Sud), formaţia secundă a elveţienilor de la St. Gall şi cu rezervele lui Pohang Steelers, cu prima echipă a campioanei Coreei urmând să se întâlnească Universitatea. Primul amical al echipei a doua este programat pe 23 ianuarie, iar ultimul va avea loc pe 4 februarie, adversarul nefiind încă stabilit. În ceea ce priveşte prima echipă, elevii lui Napoli se vor duela în cantonamentul din Turcia, pe lângă Sturm Graz şi Pohang Steelers, şi cu FC Winterthur, formaţie din liga a doua elveţiană.

Comentarii şi speculaţii

Declaraţiile date de Gică Popescu că ar fi dispus să preia Universitatea Craiova în cazul în care actualul patron, Adrian Mititelu, ar dori să renunţe au dat naştere la tot felul de comentarii şi speculaţii. Părerile suporterilor sunt împărţite. Mulţi dintre fanii Ştiinţei consideră că venirea lui Gică Popescu ar fi benefică, Universitatea urmând să devină o echipă care nu ar mai trăi an de an emoţiile retrogradării, dar sunt şi voci care susţin contrariul, neuitând de prietenia Baciului cu oamenii „de bine“ din Capitală şi de legitimarea sa la Dinamo.
Speculaţiile sunt şi ele la ordinea zilei. Dacă ar prelua Ştiinţa, Popescu ar veni în Bănie cu doi dintre cei mai buni prieteni ai săi din Generaţia de Aur, Hagi şi Petrescu. Cu fostul căpitan al Universităţii în postura de acţionar majoritar, Hagi ar urma să devină manager şi acţionar, iar Dan Petrescu antrenor, „Bursucul“ dovedind la Unirea Urziceni că este făcut pentru o astfel de meserie.
Varianta a apărut în urma unei declaraţii publicate de site-ul craiovamaxima.ro, venită de la o persoană din anturajul lui Gică Popescu, dar care a dorit să-şi păstreze anonimatul: „Dacă Mititelu se va decide până la urmă să renunţe la echipă, atunci transferul ei către noul patronat se va face la vară. Este riscant ca echipa să-şi schimbe conducerea şi patronatul în mijlocul campionatului. Poate Mititelu îşi va lua jucătorii şi va fi practic imposibil să se facă o nouă echipă de valoare peste noapte“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

34 COMENTARII