Căsătorie de Cartea Recordurilor
Clarence şi Mayme Vail, din orăşelul White Bear Lake, statul Minnesota, au ajuns celebri dincolo de Ocean datorită longevităţii mariajului lor. După cum informează Krone.at, în afară de faptul că împreună au 200 de ani, cei doi soţi au atras admiraţia tuturor graţie celor 83 de ani de căsătorie. Acesta este un nou record în materie, care va fi în curând omologat şi în Guiness Book. „Mama are material genetic bun. Înainte mergea în fiecare zi la biserică“, a povestit una dintre fiicele celor doi, Arlene Leyden. Aceasta a completat de curând formularul de 17 pagini pentru Guiness Book, prin care a solicitat înregistrarea recordului părinţilor săi. „Întotdeauna trebuie să recunoşti când nu ai dreptate“, a dezvăluit Mayme Vail secretul longevităţii căsniciei sale. Cei doi soţi au fost la un pas să nu apuce împreună nici măcar 25 de ani de căsătorie. La 23 de ani după nunta lor de pe 17 februarie 1925, Clarence Vail s-a îmbolnăvit grav de tuberculoză. Din recunoştinţă pentru că soţul său a scăpat cu viaţă, Mayme Vail a promis să meargă în fiecare zi la biserică. Nonagenara şi soţul său şi-au respectat promisiunea până anul trecut, când, din cauza unor probleme de sănătate, au fost nevoiţi să se mute într-un azil de bătrâni. La aniversarea celor 83 de ani de mariaj, soţii Vail i-au avut alături pe cei şase copii, 39 de nepoţi, 101 strănepoţi şi 40 stră-strănepoţi. La petrecere a fost prezentă şi sora mai mică a lui Mayme, care are 98 de ani.
Grăsuni pe post de majorete
Clubul american de base-ball Florida Marlins caută bărbaţi dolofani pentru echipa sa de majorete. După cum informează Krone.at, noua trupă care îi va încânta pe spectatori la jocurile din Major League Baseball se va numi „Manatees“ („Vaci de mare“). Trupa de majorete va avea între şapte şi zece membri, care trebuie să aibă dimensiuni similare cu ale vacii de mare, dar o agilitate mult mai bună. „Văcuţele de mare“ nu vor fi remunerate pentru prestaţia lor artistică, ci doar vor primi bilete gratis la meciuri.
Prince, la bisturiu
După ce zeci de ani şi-a încântat fanele cu mişcări sexy executate cu naturaleţe, legendarul cântăreţ Prince este în pericol să nu se mai poată deplasa fără ajutorul unui baston. După cum informează Krone.at, starul de 49 de ani are nevoie urgentă de o intervenţie chirurgicală la şold. Prince s-a internat deja într-un spital privat şi se pregăteşte să fie supus unei operaţii care va dura cel puţin două ore. Potrivit medicilor, procedura presupune implementarea în şoldul bolnav a unei bucăţi de titan. Timp de două luni, solistul va urma indicaţiile medicilor pentru a se recupera complet. „De câteva luni a acuzat dureri mari în zona şoldului de fiecare dată când se deplasa. Este distrus pentru că ştie că nu va mai fi niciodată ca înainte. Această operaţie nu îl va împiedica să danseze, dar va trebui să nu facă anumite mişcări. De exemplu, dacă va încerca să îşi depărteze prea tare picioarele, noua piesă inclusă în şoldul său s-ar putea deplasa“, a povestit un apropiat al lui Prince.
Petra Nemcova şi Sean Penn, împreună
După destrămarea mariajului său de 11 ani cu actriţa Robin Wright, starul american Sean Penn pare să îşi fi găsit fericirea în braţele topmodelului Petra Nemcova. După cum informează Krone.at, cei doi şi-au făcut apariţia împreună la petrecerea organizată anual de Elton John. El a ţinut-o tandru de mijloc, iar ea nu s-a ferit să îşi pună o mână pe umărul lui. Potrivit martorilor, cei doi amorezi au stat împreună pe tot parcursul petrecerii. Alături de ei, la eveniment au mai participat şi alte vedete de top, precum Heidi Klum şi soţul ei, Seal, Nadine Coyle, Sharon Stone, Helen Mirren sau George Clooney.