6.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024

Vântul a contat

La finalul partidei, Nicolo Napoli s-a declarat mulţumit doar de rezultat. „Nu am făcut un meci prea bun, nici gazonul nu a fost bun, iar adversarii au făcut totul să ne blocheze. Şi vântul care a bătut tare a fost o problemă. Era însă important să luăm cele trei puncte, fundamentale pentru clasament şi moralul nostru. Am câştigat meciul cu capul, pentru că am stat bine în teren şi nu ne-am aruncat înainte. În repriza secundă ne-am creat mai multe ocazii şi am reuşit să marcăm. Este un rezultat corect, prin care am lăsat Pandurii în urmă şi ăsta era lucrul cel mai important“, a precizat italianul. La rândul său, Joaquim Texeira a afirmat: „Cred că remiza ar fi fost echitabilă după cum s-a jucat, pentru că fiecare echipă a fost mai bună în câte o repriză. Universitatea a ştiut însă să profite mai bine de vânt, care a influenţat foarte mult jocul“. După meci, secundul echipei Pandurii, Florin Bejenariu, a intrat în conflict cu unii dintre jucătorii portughezi. Aceştia nu au mai suportat şi criticile lui şi au sărit la el, lovindu-l de mai multe ori sub privirile coechipierilor români, care nu au intervenit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU