4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Scurte ştiri

Nicole Kidman, prea timidă ca să fie blondă

Frumoasa actriţă Nicole Kidman nu se simte suficient de sigură pe sexualitatea ei pentru a fi o „adevărată bombă blondă“.

Vedeta filmului „Neveste perfecte“ a spus că, înainte de a se hotărî să se facă blondă, a purtat perucă pentru a se obişnui cu ideea. „Blondele se distrează mult mai bine“, a declarat Kidman. „Eu am fost mereu prea timidă pentru a fi o bombă sexy blondă în adevăratul sens al cuvântului“. La filmările de la „Neveste perfecte“, Nicole Kidman a mărturisit că a trebuit să poarte perucă, pentru că nu a avut curajul să-şi schimbe culoarea părului: „Mi-ar fi plăcut să fiu o blondă superbă, dar nu mi se pare că eman suficientă sexualitate“. „Neveste perfecte“ a fost impulsul care i-a dat curaj lui Nicole să se transforme într-o blondă sexy, fără inhibiţii.

Mirela MARINESCU

Durul Michael Madsen s-a săturat de violenţă

Michael Madsen, actorul cu care telespectatorii ProCinema se pot întâlni în fiecare sâmbătă seară, de la ora 22.00, în serialul „Răzbunare fără limite“, a ajuns la capătul răbdării! Motivul supărării sale este violenţa promovată prin jocurile video. Tată responsabil a cinci copii proveniţi din mai multe căsnicii, Madsen a afirmat că este foarte îngrijorat de efectul pe care îl au aceste jocuri asupra tinerilor. „Mi se pare că sunt de o violenţă excesivă şi gratuită. Copiilor n-are cum să le facă bine această joacă stupidă“, este de părere vedeta din „Răzbunare fără limite“.

Simţindu-se probabil cu musca pe căciulă pentru că, de-a lungul carierei sale, a interpretat multe roluri negative şi personaje destul de violente, Michael Madsen pare să se scuze. „Eu sunt doar în aparenţă un tip dur, însă întotdeauna trebuie să privim dincolo de aparenţe“, a spus actorul, care este şi autorul mai multor volume de poezie. „Sunt un tip sensibil, prins ca într-o capcană de imaginea aceasta a unui bărbat violent“, a adăugat vedeta din „Răzbunare fără limite“.

Mirela MARINESCU

Fran Drescher face campanie electorală la sinagogă

Sfânta zi de Sabat nu a împiedicat-o pe Fran Drescher, „Dădaca“ de la ProCinema, din fiecare zi de la ora 20.00, să o susţină pe Hillary Clinton în campania prezidenţială chiar şi la sinagogă. Actriţa devenită activistă a fost văzută la sinagogă, luna aceasta, purtând insigne electorale pe care scria în ebraică „Votează pentru Hillary“.

Fran Drescher este o susţinătoare înflăcărată a lui Hillary Clinton încă din campania electorală a acesteia pentru Senatul american, când luptau împreună împotriva cancerului de sân, Fran fiind ea însăşi o supravieţuitoare a cancerului uterin. „Trebuia de mult să avem o infuzie de estrogen la Casa Albă. E o femeie dintr-o bucată şi încerc să le conving pe toate doamnele să vadă asta“, a spus actriţa.

Fran Drescher se gândeşte serios să candideze şi ea, cândva, la un post în Congresul american, după ce mai mulţi politicieni au încercat să o convingă că „şi Congresul are nevoie de o dădacă“. „E ceva ce-mi doresc să fac, dar mi-e teamă că sunt mai bună ca activistă decât în treburile administrative“, a menţionat Fran Drescher.

Mirela MARINESCU

Florentina Năstase, tocilara perfectă din „Arestat la domiciliu“

Are 43 de kilograme, 1,57 cm înălţime, îşi cumpără haine de la copii şi poartă aparat dentar – look-ul perfect pentru o tocilară!

Florentina Năstase îşi aminteşte că aproape n-a scos un cuvânt când a dat proba pentru rolul Martina din serialul „Arestat la domiciliu“, difuzat la ProTV. „Cred că zâmbetul meu i-a cucerit pe loc!“, a spus ea amuzată despre zâmbetul care i-a adus primul rol într-o producţie de televiziune. Când i-au văzut aparatul dentar, scenariştii şi regizorii serialului au început imediat să râdă, convinşi că Florentina este tocilara perfectă. După filmarea primului episod, aceiaşi regizori şi scenarişti şi-au dat seama că rolul pe care-l face Florentina trebuie să devină permanent, şi nu episodic, aşa cum stabiliseră iniţial. „Port aparatul de doi ani pentru că am anodonţie, adică nu mi-au crescut incisivii laterali. Mă pregăteam să-l scot, pentru că terminasem tratamentul şi dentistul urma să-mi facă implanturi, când am aflat că personajul meu a devenit permanent, iar scenariştii m-au rugat să nu-l scot până nu terminăm filmările primului sezon“, a povestit aceasta. Aşa că, de dragul rolului de micuţă tocilară, Florentina va mai rămâne o vreme cu aparatul dentar!

Mirela MARINESCU

Lili Sandu, VJ la MTV

După ce s-a lansat în muzică şi telenovele, controversata Lili Sandu acceptă o nouă provocare! MTV i-a propus artistei să încerce rolul de VJ MTV pentru ediţia din 25 martie, de la ora 21.00, a topului „Hitlist România“! „Cred că este singurul post muzical pe care îl urmăresc şi de aceea mă bucur că m-au invitat să fiu VJ MTV pentru o zi“, a declarat frumoasa Lili Sandu.

Aşa cum şi-a obişnuit deja telespectatorii, MTV are pe post de prezentator la „Dance Floor Chart“, topul pieselor de club, altă vedetă: vineri, 28 martie, de la ora 21.00, este rândul Aidei, vocea melodiei „4 The 1st Time“ a lui Dj Andi, să prezinte şi să comenteze topul la MTV. „Cred că oricine îşi doreşte să prezinte o emisiune la MTV. Pentru mine, a fost o surpriză extrem de plăcută şi sper să mă descurc în calitate de prezentator MTV“, a declarat entuziasmată Aida.

Mirela MARINESCU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS