4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportStart pentru Olimpiadă

Start pentru Olimpiadă

Naţionala feminină de handbal, antrenată de Tadici, va debuta astăzi, la turneul de calificare, în faţa unui adversar modest, Japonia.

Au trecut deja opt ani de la ultima prezenţă a handbalului feminin românesc la Jocurile Olimpice, mai precis, din 2000, atunci când selecţionata antrenată de Bogdan Macovei a ocupat locul 7. În actualul lot tricolor au „supravieţuit“ două handbaliste, ambele produse ale CS Oltchim, Steluţa Lazăr Luca şi Aurelia Mica Brădeanu. Obiectivul tricolorelor pentru Beijing este accederea în semifinalele competiţiei, dar până atunci elevele lui Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi au de trecut de un turneu de calificare, la care vor mai participa Ungaria, Polonia şi Japonia.

Debut contra niponelor

În prima partidă a turneului, România va avea parte de un adversar modest, Japonia, în faţa căruia Huţupan şi compania nu pot avea prea mari probleme, partida fiind programată de la ora 17.00 (TVR 1). Chiar dacă diferenţa de valoare este evidentă, Gheorghe Tadici, care ieri a împlinit 56 de ani, a avertizat: „Ungaria, în locul Croaţiei, şi Japonia, în locul Coastei de Fildeş, reprezintă adversari de altă talie. Ungaria o ştim, am jucat cu ea la Campionatul Mondial, iar despre Japonia pot spune că s-a schimbat. Dacă până acum aveau jucătoare de talie mică, acum au o medie mai mare de înălţime. Trebuie să fim atenţi“.
„Veterana“ Aurelia Brădeanu şi-a completat antrenorul: „Va fi greu, noi trebuie să tratăm meciurile cu seriozitate, pentru că fiecare are importanţa sa. Vom juca serios în faţa Japoniei. Important este să fie bună apărarea“.

Suporterii vâlceni, blocaţi de Summit-ul NATO

Selecţionerul Gheorghe Tadici se teme că atmosfera din Sala Polivalentă din Bucureşti nu va fi una electrizantă, aşa cum s-ar fi întâmplat dacă turneul ar fi fost organizat la Râmnicu Vâlcea, şi şi-a exprimat dorinţa ca la cele trei partide să facă deplasarea şi „Brigada Zăvoi“, adică galeria Oltchimului. Excursia iubitorilor handbalului din Râmnic a fost anulată din cauza Summit-ului NATO, care are loc la Bucureşti. „Nu am găsit de unde să închiriem autocare. Nu am găsit nici măcar unul disponibil. Toate sunt blocate pentru Summit-ul NATO. Din păcate, nu avem soluţii, dar mai căutăm“, a spus vicepreşedintele Petre Berbecaru. Totuşi, destui vâlceni şi-au rezervat bilete şi vor face deplasarea pe cont propriu.

Popa o laudă pe Elisei

Marile absente ale României în campania de calificare la Jocurile Olimpice sunt chimista Valentina Ardean Elisei şi „daneza“ Cristina Vărzaru, ambele aflate în perioada de recuperare după accidentări mai vechi. Cristina şi Valentina ar putea fi însă prezente la Beijing. Altfel, Elisei este lăudată de secundul Oltchimului, Popa Seviştean: „Are o dorinţă fantastică. I-am tot spus să nu exagereze cu pregătirea fizică, să facă numai ce i-a spus medicul. Dacă o ţine tot aşa, nu cred că poate rata prezenţa la Jocurile Olimpice“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS