4 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBănia visează frumos

Bănia visează frumos

Cu excepţia înfrângerii din meciul cu CFR Cluj, Universitatea Craiova a reuşit un parcurs foarte bun în acest an, obţinând 14 puncte în ultimele şase partide, adică patru victorii, cu Pandurii, UTA Arad, FC Vaslui şi Dacia Mioveni, şi două remize, cu Unirea Urziceni şi Rapid. Rezultate cu care Ştiinţa a scăpat de emoţiile retrogradării şi se gândeşte la un final în forţă de sezon, pentru a şterge urmele evoluţiilor neconvingătoare din prima parte a campionatului, când suporterii vorbeau mai mult de retrogradare.
Acum, fanii craioveni se gândesc că, printr-o conjunctură favorabilă, coroborată cu seria succeselor, vor putea vedea Ştiinţa într-o cupă europeană, deşi nici patronul Adrian Mititelu nu pare să creadă într-o asemenea minune în acest campionat. „Parcursul bun al echipei i-a făcut pe suporteri să se gândească la Cupa UEFA, dar este foarte greu ca Universitatea să se claseze pe un loc de cupă europeană“, a spus Mititelu.

Dispută între vecini

În încercarea de a urca în clasament, juveţii trebuie să se impună şi în următorul meci, cu Gloria Bistriţa, programat sâmbătă, de la ora 15.30, pe stadionul „Extensiv“. Ştiinţa şi Gloria sunt vecine în clasament şi ar putea face rocada în weekend dacă alb-albaştrii, care au 34 de puncte, vor câştiga disputa cu bistriţenii, aflaţi pe locul opt, cu 35 de puncte. „Trebuie să ne trezim! Vine meciul cu Gloria şi avem de luat o revanşă fotbalistică, pentru că în sezonul trecut ne-au taxat pe fostul «23 August»“, a comentat Ilie Balaci, managerul general al echipei din Bănie.
Acesta a mulţumit suporterilor olteni pentru prestaţia de la Mioveni, chiar dacă au produs pagube de 5.000 de lei: „Am văzut adevăraţii suporteri ai Universităţii. Au fost într-adevăr extraordinari! Mi s-a făcut pielea ca de găină când auzeam cum scandau numele Ştiinţei. Îi felicit, mai ales că nu s-au oprit din scandări nici când eram conduşi. Ne-au purtat spre victorie“.

Suporterii, exigenţi cu Dina

Introdus ca titular de Napoli, Mihai Dina nu a reuşit un joc foarte bun, deşi s-a luptat mult cu apărarea argeşeană. Acesta s-a văzut foarte puţin în prima repriză, motiv pentru care în debutul părţii a doua a jocului a fost apostrofat de galeria alb-albastră, nemulţumită de prestaţia atacantului. El şi-a spălat însă păcatele în repriza secundă, când a reuşit să înscrie golul victorios, după o eroare a lui Daouda. „Prestaţia mea de la Mioveni cred că a fost bună. Nu strălucită, dar nici slabă. Aş vrea să joc mai mult şi dacă va fi aşa veţi vedea un alt Mihai Dina. Mi-am îndeplinit sarcinile trasate de antrenor şi sper să mi se dea şanse în continuare“, s-a apărat Dina. Acesta a dedicat golul suporterilor care nu-l au la suflet. „Ei mă înjură mereu, dar eu merg înainte. S-a creat din tribune o atmosferă ostilă mie. Nu e uşor să joci când şi când, altfel ar fi dacă aş avea continuitate. Partida de la Mioveni o consider un nou început“, a adăugat fotbalistul oltean.
Reuşita lui Mihai Dina nu i-a sensibilizat însă pe suporterii craioveni, care l-au votat din nou pe Florin Costea drept omul meciului, în sondajul de pe site-ul clubului. Costea a adunat 27% din voturi, în timp ce Luţu, autorul primului gol, a fost votat de 25% dintre suporteri. Dina a primit doar 6%, fiind vecin de clasament cu Mircea Bornescu (5%).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

24 COMENTARII