„U“ Jolidon Cluj – Oltchim Vâlcea 28-34
Sala Sporturilor „Horia Demian“, spectatori: 1.000.
Jolidon Cluj: Cucuianu, Berei – A. Amariei, C. Amariei (6), Senocico (7), Bîrsan (4), Brînzan, Busuioceanu (1), Dincă (4), Gherman (1), Mureşan, Paraschiv (5), Tudorache (1). Antrenor: Gheorghe Covaciu.
Oltchim: Huţupan, Tolnai – Luca, Elisei (1), Beşe (5), Gatzel, Gîlcă (7), Ivan, Lecuşanu (1), Maier (6), Manea, Meiroşu (6), Nechita (4), Ţăcălie (4). Antrenor: Gheorghe Tadici.
Au arbitrat: Harabagiu şi Stănescu (ambii din Bucureşti).
Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a trecut şi de ultimul meci dificil din deplasare, din acest sezon competiţional. Elevele lui Gheorghe Tadici şi Popa Seviştean s-au deplasat la Cluj-Napoca pentru întâlnirea cu Jolidon, din localitate. Echilibrul s-a menţinut numai în debut, atunci când cele două combatante au fost, pe rând, la conducere. „Galacticele“ au preluat apoi frâiele partidei şi s-au distanţat decisiv încă de la finalul primului mitan, atunci când conduceau cu 20-14. În partea a doua a întâlnirii, gazdele nu au mai putut conta nici pe Amelia Busuioceanu, accidentată, iar Carmen Amariei Lungu nu a putut să ţină piept singură campioanelor. Tadici şi-a permis să ruleze întreg lotul pe care l-a avut la dispoziţie. La rampă a ieşit tânăra Adriana Ţăcălie, care a punctat pe final de patru ori. Oltchim a câştigat cu 34-28 şi a revenit pe primul loc al clasamentului, la două puncte distanţă de Rulmentul Braşov, formaţie care are un meci mai puţin disputat.
Celelalte rezultate înregistrate în etapa a XXII-a: HC Zalău – CSM Sfântu Gheorghe 48-21, HCM Roman – HCM Buzău 28-25, Rapid CFR Bucureşti – HC Dunărea Brăila 26-28, Oţelul Galaţi – CSM Cetate Devatrans 28-25 şi Tomis Constanţa – Rulmentul Urban Braşov 28-32. Programul etapei viitoare (7 mai): Oţelul Galaţi – Tomis Constanţa, CSM Cetate Devatrans – Rapid CFR Bucureşti, HC Dunărea Brăila – HCM Roman, HCM Buzău – „U“ Jolidon Cluj, Oltchim Râmnicu Vâlcea – HC Zalău, HCM Baia Mare – Rulmentul Urban Braşov. CSM Sfântu Gheorghe stă.