Oficialii Universităţii au anunţat că vor să monteze plase de protecţie pentru a-i apăra pe jucători de furia suporterilor recalcitranţi.
„Vreau să montăm plase înalte de zece metri la peluze pentru ca obiectele aruncate să nu mai ajungă în teren. Punem şi la tribuna a II-a, şi în spatele porţilor, însă ceva mai mici, ca pe «Artemio Franchi», arena Fiorentinei. Poate că vom pierde la capitolul estetică, însă e mai sigur aşa. Vom instala, de asemenea, şi un sistem de supraveghere video, aşa cum prevede regulamentul. Nu mai vrem să plătim inconştienţa unor aşa-zişi suporteri“, a anunţat Adrian Mititelu, finanţatorul Ştiinţei.
Acesta, împreună cu ceilalţi colaboratori ai săi, caută soluţii pentru a nu mai plăti tribut indisciplinei fanilor alb-albaştri, din cauza cărora Universitatea a fost obligată să joace trei meciuri cu porţile închise sezonul trecut, alte două partide de acasă urmând să se dispute fără suporteri în campionatul următor. De asemenea, Ştiinţa a plătit în sezonul recent încheiat amenzi în valoare 170.000 de lei.
„O să arate ca dracu’ stadionul cu plasele de protecţie pe care intenţionăm să le montăm, dar trebuie să ne luăm măsuri pentru a preveni ce s-a întâmplat în sezonul abia încheiat. De asemenea, la începutul acestui campionat, cel târziu din 2009, vom încerca să lansăm pe piaţă carduri magnetice personalizate cu iniţialele clubului, UCV. Acestea vor avea preţuri speciale, în funcţie de categoria de vârstă a suporterilor. Nimeni nu va mai intra fără card pe stadion, inclusiv reprezentanţii mass-media va trebui să posede aşa ceva. Aşa o să ştim cu exactitate cine intră pe stadion“, a dezvăluit Mititelu duminică, la Radio Oltenia.
Adversari modeşti în amicale
Până să rezolve problema stadionului, oficialii olteni au anunţat că au aranjat cantonamentul din această vară. Plecat în recunoaştere săptămâna trecută, Ovidiu Stîngă, managerul sportiv al Ştiinţei, a precizat că juveţii se vor pregăti în Germania şi Olanda. „Am adus cu mine câteva DVD-uri pentru ca Adrian Mititelu şi Nicolo Napoli să vadă condiţiile de acolo. Am ţinut zilnic legătura cu ei şi am stabilit ca pregătirea să se desfăşoare în două perioade, în Germania şi în Olanda. Foarte probabil, vom întâlni în jocurile amicale adversari nu foarte bine cotaţi. Nemţii şi olandezii îşi reiau pregătirile abia pe 15 iulie, ori noi vom reveni în ţară pe 12 iulie. Ar fi şi varianta să ne deplasăm pe o rază de 50 de kilometri de la cantonament pentru a căuta echipe redutabile venite în aceeaşi perioadă cu noi, însă ne-am propus ca pregătirea să nu ne-o facem în funcţie de alţii. De data asta, dorim ca noi să le transmitem celor interesaţi când ne convine să jucăm“, a spus Stîngă.
În stagiul din Germania (23 iunie – 1 iulie), oltenii vor disputa două amicale, unul cel mai probabil cu naţionala Under 21 a Belgiei, în timp ce în cel din Olanda (3-12 iulie) sunt programate patru jocuri de verificare, unul fiind deja stabilit, cu Top Oss (locul opt în liga a II-a olandeză).
Stîngă, între Mititelu şi Ionescu
În ceea ce priveşte „cazul Ionescu“, Ovidiu Stîngă, cel care a avut un cuvânt greu de spus la revenirea jucătorului în toamnă la Craiova, a anunţat că va încerca să dezamorseze situaţia. „Pentru moment, nu există oferte pe adresa clubului pentru Ionescu. Este o situaţie complicată, neplăcută, care sper să se rezolve cât mai repede, iar Andrei să ajungă să evolueze la un nivel mai ridicat. Voi încerca să găsesc o cale pentru a-i împăca pe cei doi. Jucătorul este destul de matur să ia singur decizii şi am încredere că acum va face alegerea bună. Mi-ar conveni să vrea din tot sufletul să joace în Bănie şi să înceapă astfel să dea randamentul maxim. El a pierdut pregătirea de iarnă cu echipa şi asta s-a văzut. N-a putut evolua la parametri normali din cauză că a avut dureri la tibii tot timpul. Dacă însă el nu-şi doreşte să ţină cont şi de ce vrea clubul, nu putem să-l aşteptăm şi să stăm după el. Este simplu, i s-a propus semnarea unui act adiţional pentru ca Universitatea să aibă garanţia că el nu va pleca de capul lui în 2010“, a precizat Ovidiu Stîngă.