Operă de artă ce leagă Londra de New York
Zeci de curioşi s-au adunat la Londra în faţa unei opere de artă contemporană mai puţin obişnuite, care le dă ocazia să vadă de pe malul Tamisei tocmai până în New York. După cum informează site-ul cyberpresse.ca, este vorba de un fel de „tunel“ numit telectroscop, montat în faţa Primăriei Londra. Opera de artă seamănă cu un telescop uriaş şi are la unul din capete un ecran ce face legătura printr-o conexiune video cu mulţimea adunată sub podul Brooklyn din New York. Artistul britanic Paul St. George este cel care a inventat şi a pus în practică un astfel de „tunel“ care, potrivit declaraţiilor artistului, „le permite oamenilor, în mod miraculos, să se vadă peste mări şi ţări, din Londra tocmai la New York“. Ideea de la care s-a pornit a fost crearea unui dispozitiv prin care privitorul să poată vedea peste Oceanul Atlantic datorită unui sistem de oglinzi instalate sub un tunel, dar în final conceptul a putut fi pus în practică doar cu ajutorul acestui telectroscop, care nu este altceva decât o legătură video de înaltă definiţie, care permite transmiterea în timp real a imaginilor, fără sunet, pe ambele maluri ale Atlanticului.
Microbiştii europeni dau sexul pe fotbal
Microbiştii europeni ar renunţa fără nici un regret la o partidă de sex în favoarea unui meci de fotbal. Potrivit site-ului 20minutes.fr, care citează rezultatele unui sondaj comandat de Canon, sponsorul oficial al Euro 2008, jumătate din pasionaţii de fotbal din Europa preferă să privească un meci important în loc să întreţină relaţii sexuale. Aşa cum era de aşteptat, există însă variaţiuni importante, în funcţie de fiecare ţară. Potrivit sondajului on line realizat de Social Issues Research Centre, jocul cu balonul rotund rămâne pe locul întâi în topul preferinţelor suporterilor spanioli (72 la sută), ale celor norvegieni şi olandezi (64 la sută), ale britanicilor (54 la sută) şi ale elveţienilor. În schimb, doar 17 la sută dintre microbiştii portughezi spun că preferă să se uite la meci în loc să facă sex, la fel ca şi 25 la sută dintre italieni, 27 la sută dintre francezi şi 30 la sută dintre belgieni. Acelaşi sondaj, realizat pe un eşantion de 2.000 de pasionaţi de sport, a scos la iveală faptul că, pentru 60 la sută dintre suporterii europeni, fotbalul este ca o religie.
O broască răstignită, motiv de polemici
O sculptură a unui artist german a scandalizat comunitatea catolică dintr-o regiune din nordul Italiei. După cum informează site-ul cyberpresse.ca, sculptura, care reprezintă o broască răstignită pe cruce, a generat o serie de polemici după ce a fost expusă la Muzeul de Artă Modernă din Bolzano. Un reprezentant al autorităţilor locale chiar a solicitat ca exponatul să fie retras pentru că deranjează şi chiar insultă principiile comunităţii, unde 99 la sută din populaţie este de confesiune catolică. „Am hotărât să distribuim vizitatorilor o notă informativă, prin care să explicăm valoarea artistică a operei şi contextul acesteia“, au declarat reprezentanţii serviciului de presă al muzeului. Sculptura înaltă de aproximativ un metru a fost realizată de artistul german Martin Kippenberg şi înfăţişează o broască răstignită, care ţine o halbă de bere şi un ou. Potrivit specialiştilor, sculptura reprezintă un autoportret al artistului „aflat într-o criză profundă“. Deşi controversată, în cele două zile cât a fost expusă, această operă de artă a atras deja aproximativ 10.000 de vizitatori.