4.2 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportReunire cu promisiuni

Reunire cu promisiuni

Jucătorii Ştiinţei au efectuat ieri vizita medicală, iar de astăzi vor demara pregătirile pentru noul sezon, optimismul fiind la el acasă.

Vacanţa s-a încheiat şi la Universitatea Craiova. Jucătorii s-au reunit ieri, după cinci săptămâni de pauză, pregătirile pentru noul sezon debutând cu vizita medicală. 24 dintre componenţii echipei s-au aflat de la primele ore ale dimineţii la Policlinica Sportivă, iar atmosfera a fost destinsă. Relaxaţi, alb-albaştrii au vorbit despre noul sezon, care se doreşte mai bun decât cel precedent. Tonul l-a dat căpitanul Dorel Stoica, jucător care pare să fi învăţat din greşelile trecutului. „Cred că vom avea evoluţii bune, dar vom vorbi mai mult pe teren. Nu mai facem greşeala de anul trecut, când s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Vrem să avem cât mai multe victorii şi să ne clasăm cât mai sus, dar vom vorbi mai mult pe teren de acum înainte“, a afirmat Stoica.
Mai optimist, golgheterul Ştiinţei în campionatul trecut, Florin Costea, a promis prestaţii cel puţin la fel de bune din partea sa. „Sunt conştient că după evoluţiile din sezonul trecut se aşteaptă multe de la mine şi este normal acest lucru. Sper să realizez cel puţin ce am reuşit până acum. Nu îmi propun să ies golgheter, dar îmi doresc să dau cât mai multe goluri. Sper să ne clasăm cât mai sus în Liga I. Noi vrem să fim pe primul loc, dar vom vedea ce va fi. Cred că echipa este mai bună decât în sezonul trecut“, a spus noul „Briliant“ din Bănie.
De la controlul medical a lipsit Julius Wobay, angrenat cu naţionala statului Sierra Leone în preliminariile Cupei Africii pe Naţiuni. Acesta va ajunge direct în cantonamentul din Germania, programat în perioada 23 iunie – 1 iulie, următorul stagiu de pregătire al oltenilor având loc în Olanda (3-12 iulie). La vizita medicală a fost prezent şi Bornescu, decis să continue cu Universitatea, nu şi Tănasă, lăsat să-şi caute echipă, şi Andrei Ionescu, trimis la „satelit“. Faţă de sezonul trecut, noutăţile s-au numit tinerii I. Popescu (revenit de la Chimia), Buşu, Firţulescu, Stoianof (FC Caracal) şi Gogoşoiu (promovat de la echipa a doua).

Baird va avea un program separat

Primul antrenament al Universităţii va avea loc astăzi, de la ora 17.00, la cantonamentul din Lunca Jiului, şi va fi condus de Nicolo Napoli, italianul sosind aseară în Bănie. Un program separat va avea doar Michael Baird, atacantul australian fiind în recuperare după operaţiile de menisc suferite la ambii genunchi. „Îmi mai trebuie o săptămână sau două de refacere, după care reintru în programul normal de pregătire. Nu mă mai doare nimic acum, genunchii sunt doar puţin umflaţi. Sper să revin la forma din sezonul trecut cât mai repede“, a spus Baird.
Andrei Prepeliţă este şi el decis să lase promisiunile deoparte şi să vorbească mai mult pe teren. „Nu mai facem promisiuni ca anul trecut, pentru că am vorbit mult, iar în tur toţi ne-au luat peste picior. Nu mai avem cum să repetăm acele evoluţii. Să ai şapte înfrângeri, nici măcar un egal, este imposibil. Acum, şi dacă ne trezim la cinci dimineaţa, ca astăzi (ieri – n.r.), tot facem un egal cu cineva“, a declarat Prepeliţă.
Ambiţii mari au şi tinerii care vin din spate. Mihai Costea speră să facă pereche în atac cu celebrul său frate, Florin, şi să ducă Universitatea spre victorie. „Sper să-l conving pe Mister (Napoli – n.r.) că merit că joc titular la Universitatea. Vreau să evoluez cât mai mult de acum înainte alături de fratele meu. Nu contează cine va da gol, important este să câştigăm“, a spus mezinul familiei Costea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII