4.4 C
Craiova
luni, 24 februarie, 2025
Știri de ultima orăSportCraiova să-şi întoarcă faţa spre fotbal!

Craiova să-şi întoarcă faţa spre fotbal!

Mircea Lucescu susţine că elementul negativ din fotbalul românesc până în 1990 ar fi fost Steaua şi nu este de acord cu afirmaţia lui Valentin Ceauşescu că Dinamo a distrus Universitatea Craiova.

– În 2008, după 17 ani de la eventul cucerit de o echipă din provincie (Craiova), altă formaţie, CFR Cluj, a reuşit aceeaşi performanţă în detrimentul granzilor din Bucureşti. Ce credeţi că va fi acum?
– Va fi o reacţie foarte puternică a echipelor din Bucureşti, dar eu văd tot pe CFR favorită. Ardelenii au gustat din cupa succesului şi vor să recidiveze. Nu vor renunţa uşor la performanţa din sezonul trecut. Probabil se va repeta istoria de după război a titlurilor cucerite de formaţii din provincie. Petrolul a câştigat doi ani la rând campionatul (1958, 1959), apoi UTA Arad (1969, 1970), după care Craiova (1980, 1981). Ce vreau să spun? Când o echipă din provincie reuşeşte să câştige un titlu, al doilea an recidivează. Este istorie ceea ce spun eu acum, dar s-ar putea repeta şi în acest sezon. De altfel, nu văd alte formaţii care ar putea s-o întreacă pe cea a „ceferiştilor“ din Cluj, chiar dacă Dinamo, Steaua şi Rapid emit pretenţii. Zic că aceste trei team-uri din Capitală nu sunt de nivelul CFR-ului Cluj. Steaua, de exemplu, a şi vândut, trebuie să-şi refacă echipa şi nu ştiu în ce măsură va reuşi să se lupte cu CFR Cluj, care, iată, s-a întărit şi în această vară.
– Ce ziceţi de Universitatea Craiova?
– Nu comentez nimic de echipa actuală deoarece nu o cunosc, n-am văzut-o jucând. Ştiu doar că în 2005 Ştiinţa a apus, a retrogradat. De atunci nu mai ştiu ce se întâmplă la Craiova, dar, oricum, echipa nu a mai reuşit să fie în prim-plan.
– Există o nouă generaţie, talentată, iar finanţatorul Craiovei susţine că aceşti puşti ai Ştiinţei ar putea obţine o calificare în cupele europene. Ce ziceţi?
– Acest obiectiv, de revenire în cupele europene cu o echipă de tineri fără experienţă, va fi foarte greu de realizat într-un campionat precum cel al României de azi, totuşi puternic. Asta s-ar fi putut întâmpla în altă perioadă, în care campionatul nostru a fost la nivel de amatorism. Contează foarte mult experienţa competiţională a jucătorilor, plus atmosfera care este în jurul unei echipe. Şi totul se face prin investiţii. Banii contează foarte mult în alcătuirea unei formaţii, de la contracte şi până la prime ş.a.m.d. Acum nu se mai joacă fotbal ca pe vremuri, din dragoste, patriotism şi nu mai ştiu ce. Înainte, jucătorii erau mobilizaţi, în principal, de ambiţiile lor de a reuşi, de dragostea suporterilor. Cam aşa a fost pe vremuri (şi) la Craiova, de unde eu îmi făceam echipa naţională.

Lucescu pretinde că Valentin Ceauşescu i-ar fi cerut să fugă din România

 
– Un sfat pentru Ştiinţa de astăzi?
– În primul rând, Craiova trebuie să-şi întoarcă faţa spre fotbal. Este o echipă de tradiţie, dar care acum nu o mai respectă. Fostul „Central“ era pe vremuri arhiplin, iar acum înţeleg că doar la câteva meciuri, cele cu miză şi cele de rivalitate cu echipele din Capitală, mai vin oameni la stadion. Universitatea trebuie să investească în multe pentru a reveni. Important este să nu se piardă speranţa! Poate că într-o zi va răsări soarele din nou la Craiova. Când totul pare că-i împotrivă, speranţa este întreţinută de pasiune. Ziceam că trebuie investiţi mulţi bani, dar trebuie şi minte multă! Uneori se pot face lucruri mari cu inteligenţă, mai mult decât cu bani.
– Aş vrea să revin asupra unui subiect care în Bănie încă doare şi nu poate fi uitat: distrugerea „Craiovei Maxima“. Până şi Valentin Ceauşescu a spus (într-un interviu din Pro Sport – 2006) că, într-adevăr, Dinamo a distrus Craiova. A afirmat că el a mers la Steaua pentru a „proteja această echipă să nu aibă soarta Craiovei, care a fost distrusă de Dinamo“.
– N-am ştiut de această afirmaţie a lui Valentin, n-am nici o replică să-i dau. Îi reamintesc doar lui Valentin Ceauşescu că mi-a cerut de două ori să fug din România!
– De ce?
– Ca să rămână în fotbal doar Steaua, că era echipa familiei. Sunt destule amănunte din acei ani pe care, probabil, cei de acum nu au de unde să le cunoască. Eu ţineam foarte mult la Craiova. De la Universitatea l-am luat la Dinamo pe Ilie Balaci, dar când Ilie nu mai era la Craiova, fusese obligat să plece la Scorniceşti. Era într-o situaţie disperată, accidentat la genunchi, mai avea şi probleme familiale.

Aveam nevoie de imaginea şi popularitatea lui Balaci la Dinamo

– În prealabil, ca selecţioner, l-aţi readus pe Balaci şi la echipa naţională, a jucat în meciul de la Craiova, România – Turcia 3-0, din aprilie 1985 din preliminariile CM.
– Şi asta-i o dovadă a preţuirii mele faţă de el, dar l-am ajutat şi să-şi ia o casă în Bucureşti. Recunosc, aveam nevoie de imaginea şi popularitatea lui Balaci, deoarece Dinamo nu era iubită în perioada în care eu am preluat echipa din Ştefan cel Mare. Asta s-a întâmplat după ce familia Ceauşescu m-a dat afară de la echipa naţională, după un meci în care România a zdrobit Austria cu 4-0, în preliminariile CE (septembrie 1986). Am fost demis din cauza popularităţii mele. Era perioada când oamenii ieşeau pe stradă şi mă aclamau, dar când numele meu nu apărea în presă. Se scria doar „antrenorul echipei naţionale“! Nici poza individuală nu-mi apărea, ci doar fotografii cu echipa. Din aceste considerente de popularitate, familia Ceauşescu m-a dat afară.
– Vorbeam, de fapt, despre distrugerea Ştiinţei, despre cazul Balaci.
– Ilie m-a ajutat extraordinar de mult în prima mea campanie de la echipa naţională în perioada în care Cămătaru a abandonat, deoarece cei din Bucureşti îl criticau pe „Cami“ pe nedrept, l-au jignit chiar. Balaci a fost primul de la Universitatea căruia i-am dat banderola de căpitan al echipei naţionale, apoi am transferat-o lui Costică Ştefănescu. Am făcut asta pentru că aveam nevoie de unul care să conducă jocul din spate la cel mai înalt nivel, aşa cum a făcut-o Costică. Balaci, ca orice mare talent, era destul de capricios. Cum spuneam, a fost însă de partea mea şi m-a ajutat.

Balaci a primit gradul de căpitan la Dinamo

– Ilie mi-a povestit de un fel de conflict pe care l-a avut cu dumneavoastră într-un turneu al echipei naţionale la Paris, prin 1983, vă amintiţi?
– Într-adevăr, am avut o problemă cu Balaci într-un turneu organizat de Paris Saint-Germain, când naţionala a jucat cu Botafogo pe „Parc des Princes“ (1-0 pentru tricolori, autogol al lui Ataide – n.r.). Ilie a driblat toată apărarea brazilienilor, l-a driblat şi pe portar, dar n-a marcat… L-am certat, mă rog, au fost mai multe discuţii atunci… N-am terminat de spus ce aveam despre momentul Balaci la Dinamo. Cum Ilie avea o situaţie delicată din mai multe puncte de vedere, am convenit cu conducerea de la Dinamo să i se dea un grad şi Balaci a devenit astfel, dacă nu mă înşel, căpitan (Balaci: „Am fost iniţial locotenent major, apoi m-au avansat la gradul de căpitan“ – n.r.). Când nu a mai putut juca din cauza genunchiului, l-am pus antrenor la echipa de tineret a lui Dinamo, apoi am vorbit cu un general pentru a-l ajuta să fie antrenor la o echipă de seniori. Generalul, oltean de origine, l-a ajutat pe Balaci şi aşa a ajuns el să antreneze la Târgu Jiu şi Severin. Relaţiile noastre au rămas cordiale. L-am chemat pe Balaci în echipa lumii, la un meci Brescia vs. o selecţionată mondială, în vara anului 1992. El era prin Tunisia, antrenor la Club African Tunis, iar eu am promovat cu Brescia în Serie A.

Benfica l-a vrut pe Cămătaru

– La Dinamo, înaintea lui Balaci, fusese luat de la Craiova Rodion Cămătaru…
– Cămătaru este alt caz în care eu mi-am demonstrat indirect ataşamentul faţă de Universitatea. „Cami“ juca la Craiova şi şi-a rupt piciorul. Eu am mers cu Universitatea la meciurile oltenilor în cupele europene, aşa am preferat. Am fost astfel la Monaco, apoi am plecat cu Cămătaru la Benfica, formaţia din Lisabona dorindu-l. I se dăduse drumul lui Iordănescu în străinătate, iar „Cami“ voia şi el să joace în afară. Atunci nu s-a putut, dar, până la urmă, şi-a văzut visul împlinit, însă după ce a plecat de la Craiova la Dinamo. L-am ajutat să se transfere la Charleroi (Belgia). Să ne întoarcem la momentul dificil al lui „Cami“, după ce fundaşul Ştefan i-a rupt piciorul, dublă fractură, într-un meci FC Argeş – Craiova din 1985. Şi astfel „Cami“ n-a putut juca în meciul acela nefast cu Irlanda de Nord de la Bucureşti, 0-1, din preliminariile CM (octombrie 1985), partidă în care aş fi avut nevoie de el. A revenit în disputa de la Izmir, Turcia – România 1-3, l-am trimis în teren după ce a început repriza a doua. După accidentarea provocată de Ştefan, „Cami“ s-a confruntat cu unele probleme, se îngrăşase peste zece kilograme, unii îl înjurau. Lumea te uită repede, iar asta se întâmplă şi marilor fotbalişti, aşa cum a fost şi cazul lui Oblemenco, care, după ce a adus mare succes Universităţii Craiova, a ajuns să fie denigrat în patria lui. Oamenii vor ca aceste mari valori să nu aibă nici o scădere de formă, să nu aibă nici o slăbiciune ş.a.m.d. L-am readus şi pe „Cami“ la zi, l-am adus la Dinamo într-o perioadă când această echipă era huiduită pe multe stadioane. Am pus la punct o politică de schimbare, de înnoire a formaţiei, de întinerire, dar trebuia să am şi nume cunoscute, valori. Aşa au ajuns şi Cămătaru, şi alţii la Dinamo. Am ajuns ca prin anii ’90 Dinamo să fie mai iubită decât Steaua.

Craiova l-a refuzat pe Bölöni

– A fost perioada când s-a distrus „Craiova Maxima“!
– Cei care au alcătuit acea formaţie celebră a oltenilor au făcut în acei ani şi unele greşeli. Au crezut că acea formaţie, supranumită de presă „Craiova Maxima“, nu moare niciodată şi au refuzat jucători de valoare, cum ar fi Bölöni. Eu voiam ca Bölöni să nu mai joace la o formaţie care se bate numai la retrogradare, cum a fost ASA Târgu Mureş în acei ani, deoarece venea la echipa naţională întotdeauna disperat de problemele de la clubul său. Cei de la Târgu Mureş se bazau foarte mult pe el. Voiau ca de la an la an Bölöni să salveze echipa ASA. Dinamo l-a refuzat, cei din Ştefan cel Mare nu suportau un om ca el, nici Craiova nu l-a vrut. De altfel, Craiova nu a vrut nici jucători de la Corvinul. Cum spuneam, oltenii credeau că vor fi invincibili toată viaţa. Aici au greşit cei de la Craiova, iar după aceea au început să apară voci că alţii le-ar fi distrus echipa. Pe Balaci l-au alungat din Craiova, iar eu l-am adus la Dinamo, el fiind deja la FC Olt. Cămătaru? De la el plecaserăm cu discuţia. Era huiduit, Bucureştiul îl critica, nu mai juca nici la echipa naţională, iar eu l-am adus la Dinamo şi uşor-uşor l-am readus la forma lui cea bună, pe linia cea dreaptă, deşi am avut unele probleme cu el în Bucureşti. Acelaşi lucru l-am făcut şi cu Klein, şi cu Mateuţ. I-am adus de la Hunedoara la Dinamo într-un moment critic pentru ei, nu jucau la echipa naţională. Toţi aceştia au fost obligaţi să intre în ritmul de pregătire impus de mine şi, mai ales, în exigenţele mele.
– Ce probleme ziceţi că aţi avut cu „Cami“ la Dinamo?
– Îmi aduc aminte că într-o seară, mergând spre casă, am trecut pe lângă Athenee Palace şi am văzut maşina lui Mateuţ şi a lui „Cami“… ei erau buni prieteni. Era trecut de ora 22.00. Am oprit şi am aflat că ar fi într-o cameră împreună cu, dacă nu mă înşel, Victor Becali, dar nu i-am găsit acolo. Au ieşit din cameră pe scara de incendiu a hotelului! Aveau un respect deosebit faţă de mine, dar şi teamă.

Nu am dopat jucătorii la meciul România – Italia 1-0, din 1983

– Aţi adus nume importante la Dinamo, dar aţi luat doar un campionat, în 1990.
– Mi-am făcut la Dinamo o echipă puternică şi competitivă, dar nu puteam să câştig campionatul, deşi meritam şi aveam valoare, din cauza Stelei. În 1990, a dispărut Ceauşescu şi astfel am putut să obţin eventul, apoi am plecat de la Dinamo. Dovadă că meritam să câştig campionatul este faptul că după aceea, în ultimii zece ani, am câştigat încă şase campionate în trei ţări, trei cupe naţionale, două supercupe naţionale şi o supercupă a Europei (cu Galatasaray, turcii lui Mircea Lucescu învingând, în 2000, pe Real Madrid cu 2-1 – n.r.). Ca să închei subiectul deschis de declaraţia surprinzătoare a lui Valentin Ceauşescu, reamintesc că, în afară de Cămătaru, n-am luat nici un jucător de la Craiova. Cum ziceam, pe Balaci l-am luat de la FC Olt, aşa că Valentin şi alţii care afirmă vrute şi nevrute nu au dreptate. S-a mai spus că la echipa naţională ar fi fost dopaţi jucătorii la meciul România – Italia 1-0, din aprilie 1983, iar din cauza asta internaţionalii de la Craiova, care au susţinut peste trei zile semifinala cu Benfica, n-ar mai fi avut prospeţime etc. Zvonuri!
– Vorbind despre distrugerea Craiovei: Valentin Ceauşescu şi alţii au totuşi dreptate, deoarece nu se refereau strict doar la racolarea de jucători, ci la lucruri de culise instrumentate de cei de la Dinamo.
– Să vorbim la obiect, nu comentez zvonuri. Steaua lui Valentin Ceauşescu este clubul care a luat jucători din „Craiova Maxima“. L-a luat pe Silviu Lung când era titular în echipa naţională şi la Craiova, ceea ce eu n-am făcut cu Balaci şi Cămătaru, pe care i-am salvat. Se aflau într-o perioadă de decădere totală, i-am ajutat aducându-i la Dinamo. Steaua a mai luat apoi de la Craiova piese grele, cum ar fi Ungureanu şi, mai târziu, Gică Popescu.

Dinamo, în semn de protest, l-a făcut golgheter pe Cămătaru

 
– Sunteţi sincer şi deschis la declaraţii, motiv pentru care vă rog să-mi spuneţi dacă tot ce s-a spus despre Cămătaru în privinţa câştigării trofeului european „Gheata de Aur“ 1987 este adevărat, anume că a fost ajutat să înscrie 44 de goluri, cifră neatinsă de nici un jucător român de-a lungul istoriei campionatelor României?
– Toată lumea l-a atacat pe nedrept pe Cămătaru pentru asta. Dinamo a fost obligată să procedeze astfel, era o formă de protest a conducerii ministerului nostru faţă de metodele Stelei. Nu mă apuc acum să mai dezvolt acest subiect al trecutului. Revin asupra problemei cu titlul de golgheter al lui Cămătaru şi reafirm că el l-a meritat.
– Nimeni nu a contestat asta, ci numărul de goluri marcate.
– Să vă spun ce s-a întâmplat. În prima parte a acelei ediţii de campionat, 1986/1987, Cămătaru a marcat 19 goluri. În ultima parte a campionatului, noi am pierdut contactul cu Steaua. Atunci a fost acel necaz cu Viorel Mateianu. Steaua a jucat la Oradea, cu FC Bihor, unde era Mateianu antrenor, până în minutul 105! Atunci a fost ordin de la Steaua să se joace până când militarii câştigă, ceea ce s-a şi întâmplat ?! (Partida FC Bihor – Steaua 2-3, 2-1 la pauză, s-a disputat în campionatul următor, 1988/1989, în toamna lui 1988, fiind arbitrată de Gheorghe Constantin-Vâlcea, iar stresul şi nervii meciului i-au declanşat antrenorului Bihorului, Viorel Mateianu, o boală necruţătoare. După două luni a făcut primul dintre accidentele vasculare care aveau să-i curme viaţa în 1997 – n.r.). A fost apoi momentul meciului nostru cu Steaua, din Ghencea, în care am jucat până în minutul 94, atunci când arbitrul Ion Crăciunescu i-a eliminat pe Cămătaru şi Vaişcovici… L-au suspendat atunci pe Andone, iar eu era să fiu suspendat pe viaţă! Era o luptă extraordinară între cele două echipe, prin prisma celei dintre cele două ministere. Craiova nu mai participa la lupta la vârf. „Craiova Maxima“ n-a rămas veşnică, iar domnului Ştefan Andrei i se interzisese să se mai ocupe de fotbal, aşa cum şi lui Nicu Ceauşescu i s-a interzis la un moment dat. Clanul Ceauşescu l-a lăsat doar pe Valentin să facă tot ce vrea în fotbalul românesc. El a schimbat şi conducerea federaţiei şi multe altele. Aşadar, prin metodele pe care vi le-am exemplificat pe scurt mai înainte, în partea a doua a acelei ediţii de campionat, Dinamo a pierdut contactul cu Steaua. Şi atunci pur şi simplu am ajutat unele echipe, eram obligaţi s-o facem.
– Cum procedaţi şi ce legătură avea ajutorul cu titlul lui Cămătaru?
– A trebuit să ajutăm Oţelul Galaţi, era echipa lui Dăscălescu, primul-ministru al României, pe Rapid, club ajutat de Bărbulescu, şeful Miliţiei Capitalei. Am salvat pe Sportul Studenţesc de la retrogradare, echipă de care se ocupa special Nicuşor Ceauşescu (în campionatul la care se referă Mircea Lucescu, 1986/1987, Sportul s-a clasat pe locul IV. Probabil că „Il Luce“ se referă la alte ediţii – n.r.). Ni se ordona să cedăm punct(e) acestor echipe, iar noi le îndeplineam dorinţele, precizându-le că jucăm pentru Cămătaru, iar acesta, având calităţi de golgheter, înscria. Repet, era o formă de protest a noastră faţă de modul în care eram trataţi. Nu ni se permitea să câştigăm nimic!
– Aţi fost vreodată contactat de Craiova pentru a veni la Universitatea, jucător sau antrenor?
– Nu. Steaua a făcut-o însă. Pe vremea când eram la Corvinul Hunedoara, de două ori m-a chemat generalul Olteanu să vin la Steaua.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS