„U“ Craiova – Rapid
Stadion „Ion Oblemenco“, astăzi, ora 19.00 (GSP TV).
Formaţii probabile:
Universitatea: Bornescu – Dănănae, V. Găman, Mitchell, Rose – Prepeliţă, D. Stoica, Dilevski – Wobay, Baird, Fl. Costea. Antrenor: Nicolo Napoli.
Rapid: Andrade – Maftei, R. Fernandes, J.P. Andrade, Perjă – C. Lazăr, Adefemi – J. Cesar, Spadacio, Cesinha – Boya. Antrenor: Jose Peseiro.
Vor arbitra: Ov. Haţegan – I. Popa, M. Savaniu.
Deşi oltenii par favoriţi în derbiul cu Rapid, meciul se anunţă echilibrat şi încrâncenat, gazdele dorind să spele ruşinea eliminăriidin Cupă.
După „duşul rece“ de la Piteşti, meciul Universităţii cu Rapid a devenit obstacolul cel mai important în cursa pentru menţinerea oltenilor pe podium. Craiova revine acasă cu gândul de a se revanşa în faţa suporterilor după ruşinoasa eliminare din Cupa României. Asemenea păţanii s-au întâmplat şi la case mai mari, un recent exemplu fiind eliminarea Realului Madrid din 16-imile Cupei Regelui de o formaţie din Liga a III-a, Real Union, un fel de Gaz Metan CFR Craiova! Fanii olteni, aşteptaţi pe post de salvatori, vor şase puncte din aceste două partide importante ale Ştiinţei, cu Rapid şi Steaua, iar declaraţiile unora, că ne mulţumim cu patru puncte, nu par potrivite înaintea acestor derbiuri de tradiţie din fotbalul nostru.
Cele două întâlniri de la Craiova, cu rapidiştii (astăzi) şi apoi vinerea viitoare, cu Steaua, sunt importante pentru soarta podiumului campionatului, iar grupările din Giuleşti şi Ghencea vor încerca totul pentru a nu pleca fără nimic din Bănie. Universitatea este una dintre revelaţiile acestui tur, spiritul Craiovei a reînviat, aşa că oltenii trebuie să gândească pozitiv şi să abordeze ultimele trei partide din tur numai la victorie, astfel încât luminiţa de la capătul tunelului, Cupa UEFA, să se aprindă în curtea noastră, nu în Giuleşti sau în Ghencea. Pentru partida de astăzi, Nicolo Napoli nu se confruntă cu probleme de lot, ci doar cu moralul jucătorilor.
Mohora: Vreau să câştige Ştiinţa
Fostul jucător al Universităţii şi al Rapidului, Narcis Mohora, a spus: „Chiar dacă n-a pierdut, Craiova n-a strălucit în ultimele meciuri din campionat, iar miercuri, în optimile Cupei, a dezamăgit, în timp ce Rapid a avut evoluţii bune. În aceste condiţii, Ştiinţei îi va fi foarte greu, mai ales că Rapid şi-a revenit şi din criză. Vreau să câştige Universitatea, dar, realist fiind, m-aş mulţumi şi cu un egal“.
În ultimele patru etape, Rapid a obţinut trei victorii şi o remiză, plus o calificare în sferturile Cupei României.
În ciuda acestui bilanţ bun, Rapid pare să fie în ceaţă, dar tocmai această stare de criză sau ce o fi în Giuleşti o să-i facă pe jucătorii vişinii mai ambiţioşi. Protestul acestora – jucătorii Rapidului ameninţaseră că nu vor intra pe teren la meciul de la Craiova dacă nu li se vor achita salariile restante – nu mai e în vigoare, imprevizibilul patron Copos achitând, se pare, aproape toate restanţele. Pentru jocul de la Craiova, M. Constantin şi Pitbull sunt nerefăcuţi.
În ediţia trecută de campionat, Rapid a luat patru dintre cele şase puncte puse în joc în meciurile directe: 2-0 în Giuleşti (1 septembrie 2007) şi 1-1 pe „Extensiv“ (16 martie 2008). „Au început să-mi placă Universitatea, ideile lui Mititelu. Prevăd un meci echilibrat, de 1, X“, a punctat ieri pentru GdS fostul internaţional rapidist, Puiu Ionescu.