4.8 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii luptară degeaba

Pandurii luptară degeaba

Gorjenii au început în forţă întâlnirea handbalistică de pe Litoral şi au condus cu 2-0 prin dubla lui Veljkovic, dar HCM Constanţa a replicat tăios, preluând conducerea, 4-3, după câteva minute, moment în care tehnicianul oaspeţilor, Vasile Stângă, a cerut time-out. Constănţenii au mai înscris în poarta neinspiratului Iordan de încă patru ori, ducând scorul la 8-3, pe fondul lipsei de idei în atac a oltenilor, şi se părea că meciul este jucat. Cu Rădulescu excelent între buturi, dublat de o apărare mobilă şi agresivă, Energia a revenit formidabil, reuşind să întoarcă rezultatul, scor 9-8, după şase goluri consecutive. Cele două formaţii au alternat la conducere până la sfârşitul primei reprize, încheiate de gazde în avantaj, scor 12-11.

Apărarea a cedat

HCM Constanţa a început tare şi actul doi, distanţându-se la patru goluri, scor 15-11, de această dată decisiv. Apărarea pandurilor a început să obosească, iar în atac handbaliştii lui Stângă au greşit copilăreşte, oferind gazdelor posibilitatea să finalizeze uşor pe contraatac. Extremele nu au funcţionat, „gurile de foc“ Păiuş şi Stanciu au fost deseori imprecise, iar Murtaza şi Truică dezorientaţi, mereu în contratimp cu colegii. Totuşi, Energia se putea apropia la două goluri cu câteva minute înainte de final, însă Murtaza a ratat o lovitură de la şapte metri, a doua din meci, şi HCM Constanţa şi-a asigurat la pas succesul în faţa fostului antrenor, Vasile Stângă. „Victorie meritată a gazdelor, trebuie să recunoaştem că diferenţa destul de mică s-a datorat intervenţiilor lui Rădulescu şi jocului bun din apărare. HCM Constanţa are cea mai puternică apărare din campionat şi s-a văzut acest lucru şi în meciul cu noi“, a afirmat preşedintele secţiei de handbal a clubului Energia, Gore Popescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS