10.6 C
Craiova
sâmbătă, 12 aprilie, 2025

Scurte ştiri

Taxă pe resturile de mâncare

După ce generaţii de copii au fost terorizate de propriile mame să mănânce tot din farfurie, proprietarul unui restaurant japonez din New York ia măsuri împotriva clienţilor care nu îşi termină porţia de mâncare. Aceştia vor plăti cu trei la sută mai mult decât preţul din meniu, în cazul în care nu vor reuşi să termine tot din farfurie. Taxa nu este o consecinţă a actualei crize financiare, ci în acest fel proprietarul vrea să evite să mai arunce mâncarea. Clienţii de la Hayashi Ya, restaurantul de pe Upper West Side din Manhattan, pot consuma tot ce vor pentru 26 de dolari şi 95 de cenţi, însă dacă nu reuşesc să mănânce tot ce au în farfurie trebuie să plătească în plus. „Zeci de miliarde de dolari sunt risipite an de an pe alimente care apoi nu sunt consumate“, a explicat Joel Berg, care face parte din Asociaţia newyorkeză contra foametei. Potrivit unui studiu recent, 27 la sută din mâncarea americanilor ajunge la gunoi. Alte lanţuri de restaurante, cum ar fi de exemplu TGI Friday, au decis pur şi simplu să reducă porţiile. „Un client din şase nu reuşeşte să mănânce tot din farfurie“, a mai spus Berg.

 

Un pasionat de calculatoare şi-a creat partenera perfectă

În cazul în care întâlnirile aranjate sau site-urile matrimoniale nu v-au ajutat să vă găsiţi jumătatea, puteţi să urmaţi exemplul inventatorului Le Trung şi să vă creaţi propria parteneră. Le, un pasionat de calculatoare de 34 de ani, a creat un robot care nu doar că arată ca o femeie sexy, ci este capabil şi să execute diferite treburi gospodăreşti. Aiko, femeia perfectă a japonezului, nu este numai frumoasă, ci şi destul de inteligentă, ea descurcându-se la matematică şi având un vocabular de 13.000 de propoziţii, în engleză şi în japoneză. Ea poate recunoaşte feţe, poate citi ziarul cu voce tare şi poate să dea instucţiuni. Pentru a crea această maşinărie sexy, Trung s-a împrumutat la bancă, şi-a vândut maşina şi şi-a cheltuit economiile, investiţia sa ridicându-se până acum la 14.000 de lire sterline. „Am vrut să o fac să arate, să simtă şi să acţioneze ca o fiinţă umană, astfel încât să fie o companie perfectă. Aiko reacţionează ca o femeie atunci când încerci să o atingi într-un anumit fel. Dacă o apuci sau o apeşi prea tare, va încerca să te pălmuiască. Ea nu are nevoie de vacanţă, de mâncare sau de odihnă şi poate munci 24 de ore pe zi. Este femeia perfectă“, a spus inventatorul. „Oamenii au diferite reacţii atunci când o văd. Unii o iubesc, alţii o urăsc. Alţii se supără şi mă acuză că vreau să mă joc de-a Dumnezeu. Odată cineva a aruncat cu pietre în Aiko, iar lucrul acesta m-a enervat. Însă cei mai mulţi sunt fascinaţi de ea. În general, femeile sunt cele mai impresionate şi încearcă să îi vorbească. Bărbaţii însă vor să o atingă, iar dacă o fac aşa cum nu trebuie pot să se aleagă cu o palmă“, a spus Trung.

 

Diamant de 18,7 milioane de euro, vândut la licitaţie

Cel mai scump diamant din toate timpurile a fost achiziţionat pentru un preţ record în cadrul unei licitaţii organizate la Londra. După cum informează Tgcom.it, pentru a intra în posesia preţiosului diamant Blaue Wittelsbacher, care a aparţinut infantei spaniole Margarita Teresa, un bijutier din Londra a scos din buzunar suma de 18,7 milioane de euro. Acest preţ demn de Cartea Recordurilor, obţinut în cadrul unei licitaţii organizate de Christie’s, confirmă că sectorul bijuteriilor nu resimte criza economică care a paralizat piaţa mondială. Diamantul de culoare albastră are 35,56 carate şi a fost scos la vânzare de o persoană particulară care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Preţioasa piatră a intrat în posesia bijutierului londonez Laurence Graff. Potrivit purtătorului de cuvânt al casei de licitaţii Christie’s, „acesta este cel mai mare preţ plătit la nivel mondial pentru un diamant“. Bijuteria a fost vândută pentru o sumă cu 80 la sută mai mare decât se estimase iniţial.

 

Mariah Carey a prins gustul măritişului

Cunoscuta divă americană Mariah Carey, care în luna aprilie şi-a unit destinul cu Nick Cannon, se pregăteşte deja să aniverseze în stil grandios un an de la căsătorie. „Atunci când m-am căsătorit, mulţi m-au întrebat: «E adevărat sau sunt doar bârfe?». Oamenii au fost un pic şocaţi de această veste, însă s-au bucurat mult pentru noi. Vrem să îi invităm la altă ceremonie. Ne-am sfătuit şi am decis să organizăm o căsătorie în stil mare pentru prima noastră aniversare. Şi am putea face asta în fiecare an“, a povestit solista. La ceremonia din luna aprilie, din Bahamas, Mariah Carey şi Nick Cannon au avut alături doar opt prieteni apropiaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS