9.8 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024

CSM, doar egal

Vâlcenii au început în forţă meciul de la Cluj-Napoca, Stromajer fiind aproape de a marca în două rânduri (’11, ’32). „U" Cluj ar fi putut deschide scorul din întâmplare, Dolha deviind mingea cu capul în transversală, după o aruncare de la margine (’40). Stromajer a mai ratat o ocazie mare în minutul 44. La doar un minut de la reluare, CSM a avut noroc, Sântejudean, singur în careul vâlcenilor, reluând slab cu capul. În minutul 65, CSM înscrie la capătul unei faze-şcoală de contraatac: Stromajer s-a distrat cu apărătorii adverşi, apoi l-a executat pe Farcaş, 0-1. Când nimeni nu se mai aştepta, gazdele au egalat în prelungirile întâlnirii, atunci când Unguruşan a deviat o centrare venită de la Dolha, 1-1. Artimon a folosit formaţia: Perianu – Pasăre (’54, I. Popa), Vişa, Dinu, Goge – Mihuţ (’80, Kutlakic), Popescu, Săceanu (’64, Gârlă), Dobre – Câju, Stromajer.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS