2.6 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024

Scurte ştiri

A fost oficiată prima căsătorie în imponderabilitate
Doi pasionaţi de science-fiction şi-au pus pirostriile într-o ceremonie oficiată în stare de imponderabilitate, informează site-ul zigonet.com. Americanii Noah Fulmore şi Erin Finnegan au devenit prima familie din istorie care s-a căsătorit în imponderabilitate, un „capriciu“ care i-a costat aproape 12.000 de euro. Pasionaţi ai genului SF, cei doi au ţinut morţiş să se căsătorească la bordul unui Boeing ce simulează gravitaţia zero şi care este folosit la antrenamentele astronauţilor. Dorind o ceremonie nupţială neconvenţională, cei doi şi-au confecţionat verighetele din fragmente de metal preţios provenite dintr-un meteorit care a căzut în Namibia acum 30.000 de ani.

Bere pentru bărbaţii care merg la biserică
Toţi bărbaţii care au asistat la slujba oficiată de Ziua Taţilor într-o biserică din oraşul englez Worcester au fost recompensaţi cu bere, informează site-ul zigonet.com. Pentru a rezolva problema absenţei bărbaţilor de la slujbele săptămânale, preoţii au hotărât să ofere enoriaşilor diverse stimulente sau recompense, de exemplu, bere. În timpul slujbei religioase oficiate de Ziua Taţilor, toţi bărbaţii prezenţi în biserică au primit câte o sticlă de bere înainte ca preotul să rostească o rugăciune „specială“. Măsura a şocat organizaţiile ce militează împotriva consumului de alcool, însă reverendul John Inge spune că este vorba de un demers menit să atragă bărbaţii la biserică, un fel de „binecuvântare alternativă“.

Calcan uriaş, prins în apele Islandei
Un echipaj de pescari a făcut o captură impresionantă pe coastele Islandei: un calcan de aproape 2,5 metri, ce cântăreşte 203 kilograme. Potrivit Yahoo!News, peştele valorează 2.300 de euro şi poate constitui hrană pentru 500 de persoane. Dacă ţinem cont de faptul că, în medie, un calcan nu depăşeşte două kilograme, atunci peştele prins în apele Islandei este un monstru, fiind de 100 de ori mai mare decât un „frate“ din aceeaşi specie. Calcanul se hrăneşte în principal cu alţi peşti, iar rata de creştere variază în funcţie de cât de multă hrană găseşte în mediul în care trăieşte. Potrivit specialiştilor, calcanul uriaş a reuşit să crească atât evitând mult timp năvoadele pescarilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS