Oltchim Râmnicu Vâlcea, campioana României la handbal feminin, a ajuns la un acord cu Tomis Constanţa pentru împrumutul interului Janina Luca. Vâlceanca va juca la gruparea constănţeană în sezonul viitor şi va încerca să-l convingă pe Radu Voina că merită să fie chemată la echipa „mamă“. Luca a început sezonul trecut la Oltchim, echipă pentru care a şi marcat, dar apoi a plecat la CSM Ploieşti, grupare care a retrogradat la finalul campionatului. Tot la Constanţa vor evolua Elena Avădanii, handbalistă care a cucerit titlul naţional cu Oltchim, dar care a plecat liberă de contract, şi o fostă componentă a campioanei, Andreea Tâlvâc.
Altfel, Roxana Gheorghe, care şi-a reziliat contractul cu Vâlcea, are toate şansele să se transfere la marea rivală din ultimele sezoane, Rulmentul Braşov. Tehnicianul Radu Voina se teme, însă, de faptul că Oltchim nu va avea adversare pe măsură în Liga Naţională: „Este o problemă că nu vom avea o opoziţie mare în Liga Naţională. Nu este un lucru pozitiv dacă nu ai adversari de valoare în întrecerea internă. Aveam nevoie de meciuri tari pentru a pregăti partidele din Liga Campionilor. Sincer, nu cred că putem participa la o competiţie paralelă, aşa cum a făcut Hypo Viena, de exemplu… Deocamdată, rămâne la capitolul proiect greu de realizat“.
Luca, împrumutată
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei