Pandurii – FC Vaslui 1-0
Stadion „Municipal“, spectatori 4.500.
A marcat: Fl. Stângă ‘12.
Pandurii: Stanca – Popete, Martinovic, Chibulcutean, Cardoso – Hidişan, Stângă, Păcurar, Grecu (‘69, Murgan) – Raskovic (‘62, Arieta), Stromajer (‘80, Lazic). Antrenor: Sorin Cîrţu.
FC Vaslui: Hăisan – Akakpo (‘46, Buhuş), Zubar, Farkaş, Hugo Luz – Gerlem, Pavlovic (‘46, Ljubinkovic), Genchev, Burdujan (‘69, Gîngioveanu) – Wesley, Temwanjera. Antrenor: Cristi Dulca.
Cartonaşe galbene: Fl. Stângă, Popete, Stanca, Grecu, Chibulcutean / Pavlovic, Zubar, Farkaş, Ljubinkovic.
Au arbitrat: R. Dumitru – Ad. Vidan, V. Marinescu.
Pandurii au acumulat punctaj maxim după două etape şi au urcat sâmbătă seară în fotoliul de lider al Ligii I, prima dată în istorie.
Gorjenii au atacat pe flancuri în primele minute, acolo unde improvizaţiile lui Cristi Dulca, Akakpo şi Hugo Luz, au dat semne de nesiguranţă. Hidişan a şutat însă peste poartă după o cursă personală pe dreapta (‘2), iar Grecu a centrat perfect pentru Stromajer de pe stânga şi lovitura de cap a slovenului a fost respinsă de Hăisan. FC Vaslui a replicat cu şuturi de la distanţă, dar Stanca s-a aflat la post la încercările lui Gerlem şi Wesley. Tabela s-a modificat în minutul 12, în urma unui corner. Hidişan a executat şi Florin Stângă a reluat plasat, cu capul, din interiorul careului. Tot Hăisan a avut emoţii până la intrarea la cabine, Stromajer şi Păcurar ameninţându-l cu şuturi din afara careului. Cu perspectiva primei înfrângeri pe banca Vasluiului, Dulca a efectuat două schimbări la pauză, iar pandurii au făcut pasul înapoi, preferând să conserve rezultatul. Chiar şi aşa, Buhuş a scos de pe linia porţii un balon care se îndrepta spre gol în urma unei curse personale a lui Hidişan (’50). Echipa Pandurii a terminat jocul apărându-se eroic, cu Stanca în rol de salvator la şutul spre vinclu al lui Gerlem (’60). Şi Wesley a dat ceva emoţii fanilor cu o execuţie din întoarcere, prea puţin pentru a schimba cursul meciului.
A debutat şi Lazic
Sorin Cîrţu l-a trimis pe teren în ultimele zece minute şi pe Pedrag Lazic, chiar dacă sârbul fusese legitimat cu câteva ore înaintea partidei şi s-a pregătit doar o săptămână cu Pandurii. Lazic a făcut faza meciului în minutul 87, ridiculizându-l pe Zubar în colţul careului, centrarea sa fiind aproape să-l surprindă pe Hăisan, balonul trecând milimetric pe lângă poartă. „Îmi place Lazic. Mi-a plăcut şi când juca la CS Otopeni. Cred că ne poate ajuta din postura de mijlocaş, dar şi ca atacant. Are viteză, e tehnic, dar nu e pregătit acum“, a comentat Cîrţu debutul lui Lazic. Căpitanul Florin Stângă a ieşit la rampă cu un gol important, ce a contribuit la realizarea celui mai bun start al pandurilor în Liga I. „E bine când începem campionatul cu bine. E cel mai bun start de sezon de când e Pandurii în Liga 1. Suntem mulţumiţi şi sper ca suporterii să fie alături de noi şi la meciurile mai slabe. Nu-mi propun să dau gol de fiecare dată când intru pe teren, dar dacă reuşesc să marchez e cu atât mai bine“, a spus Stângă. Tehnicianul echipei Pandurii, Sorin Cîrţu, crede că victoria echipei sale este de necontestat şi s-a bucurat de rezultat. „Pandurii e o echipă matură, care îşi pune amprenta pe campionat. Suntem într-un anumit stadiu şi încercăm să acumulăm cât mai multe puncte pentru un final de campionat cât mai liniştit. Suntem pe primul loc? Să fie primit!“, a declarat „Sorinaccio“.
Cîrţu, supărat pe arbitri
Sorin Cîrţu nu a reuşit să termine jocul pe banca de rezerve, fiind eliminat de centralul Robert Dumitru în minutul 85, în urma protestelor repetate la adresa arbitrului de rezervă Florin Ghimbăşan. „Sorinaccio“ a povestit şi cum a ajuns să fie trimis în tribună. „Al patrulea arbitru trebuie să se implice, dar nu în desfăşurarea meciului sau a evenimentelor care sunt în teren, că acolo îi e frică să se bage. Să spună că Zubar a dat cu cotul nu poate, zice că îi e frică. Asta i-am reproşat. Eu nu înţeleg de ce plătim al patrulea arbitru. Sunt nişte bani pe care îi dăm în plus unora care nu-i merită. I-am zis: «Mă, dacă tot ai venit aici, uită-te la cer că e frumos, uită-te în tribune, poate vezi o fată frumoasă! Dacă tu nu vezi evenimentele din teren, ce rost are să stai aici?». Asta i-am spus arbitrului. Robert Dumitru arbitrează numai la ciupeli. A uitat ce a făcut cu CFR Cluj în cupă? Doar Tudor, Balaj şi Haţegan sunt arbitri integri şi nu auzi niciodată nimic de ei. Nimeni, în rest, nu a venit aici din pasiune pentru fotbal sau arbitraj. Vin pentru 1.500 de euro, cât au la meciuri. Aste e opinia mea“, a declarat Cîrţu.