4.4 C
Craiova
luni, 24 februarie, 2025
Știri de ultima orăSportVictorie pentru moral

Victorie pentru moral

Pregătindu-se pentru meciul cu Franţa, de la Paris, naţionala României a câştigat miercuri seară, cu 1-0, amicalul cu Ungaria, aceasta fiind a doua victorie din „era Răzvan Lucescu“.

Reprezentativa de fotbal a României a învins miercuri seară, cu scorul de 1-0 (1-0), selecţionata Ungariei, într-un meci amical disputat pe stadionul „Puskas Ferenc“ din Budapesta. Partida a fost dedicată memoriei fostului handbalist Marian Cozma, care a jucat la Veszprem şi a fost ucis la începutul acestui an. Singurul gol al acestui meci a fost marcat de mijlocaşul formaţiei Dinamo Kiev, Tibi Ghioane, care a preluat mingea respinsă de apărarea adversă şi, din interiorul careului mare, a şutat imparabil sub transversală.
Acesta a fost cel de-al doilea meci pe banca echipei naţionale pentru selecţionerul Răzvan Lucescu. Antrenorul a debutat la partida cu Lituania, scor 1-0, din preliminariile Campionatului Mondial din 2010. Următorul joc al echipei naţionale va avea loc pe 5 septembrie, împotriva Franţei, în deplasare, în preliminariile turneului final din Africa de Sud.

Dănănae a debutat
la naţională

Selecţionerul tricolorilor, Răzvan Lucescu, nu a putut conta în partida de la Budapesta pe mai mulţi jucători, Adrian Mutu, Cristian Săpunaru, Bogdan Stancu şi Răzvan Raţ având probleme medicale. În aceste condiţii, tehnicianul primei noastre reprezentative a utilizat următorii fotbalişti: D. Coman – Dănănae (Maftei, ‘39), Rădoi (Goian, ‘60), Chivu (M. Constantin, ‘81), Neşu – Mara (Roman, ‘74), Apostol, Ghioane, Max Nicu (Codrea, ‘60) – Dănciulescu (Surdu, ‘46), Marica.
Sigurul jucător al Universităţii Craiova care a fost convocat pentru meciul de la Budapesta, Ovidiu Dănănae, a fost titular. Fundaşul dreapta al Ştiinţei a fost schimbat în minutul 39 cu Maftei, după ce s-a accidentat la un duel cu Dzsudzsak. Până în acel moment, Dănănae avusese o prestaţie excelentă, nefiind apăsat de tracul debutului la prima reprezentativă. Tot în partida din capitala Ungariei a debutat şi atacantul Stelei, Romeo Surdu, care a intrat pe teren în repriza a doua, înlocuindu-l pe Dănciulescu. Mijlocaşul formaţiei germane Hertha Berlin, Maximilian Nicu, a bifat al doilea meci pentru naţionala României, după ce a evoluat şapte minute în partida cu Austria din preliminariile CM din 2010.

Lucescu: Noii tricolori au jucat excelent

Tehnicianul naţionalei României s-a arătat încântat de evoluţia jucătorilor care i-au înlocuit pe cei care nu au putut răspunde convocării, afirmând că noii internaţionali, printre care s-a numărat şi Ovidiu Dănănae, s-au descurcat excelent. „E important că am văzut o naţională care a jucat şi fotbal, care s-a şi apărat, dar care a jucat şi pe contraatac. Mi-am dorit mult să ieşim cu capul sus din acest meci. Au fost jucători pe care nu i-am putut convoca, iar dacă s-ar întâmpla acelaşi lucru şi înaintea partidei cu Franţa, nu aş avea probleme, pentru că pot conta pe alţi jucători“, a afirmat Lucescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS