Handbal (m)
Energia Pandurii Târgu Jiu 30
Ştiinţa Municipal Bacău 29
Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 500
Energia: Dragomir, Rădulescu – Păiuş (2 goluri), Humberto (3), Apolzan (3), Criciotoiu, Mazilu, Enache, Kapular (1), Vukas (6), Kukrika (5), Florea (8), Giotoiu (2). Antrenor: Vasile Stângă.
Ştiinţa: Tevzadze, Tamaş – Onyejekwe (1 gol), Iancu, Rotaru (3), Ghiţă (1), M. Bondar (9), Păunică (1), Moskalenko (4), Gurkovsky (4), Ignat (3), Dragomir, A. Bondar (1), Iacob (2). Antrenor: Otto Heel.
Au arbitrat: Robert Harabagiu – Silviu Stănescu.
Condusă chiar şi la cinci goluri, Energia a revenit într-un final nerecomandat cardiacilor şi a câştigat în ultima secundă prin interul de conjunctură al lui Stângă, Vukas.
Cu doar 13 jucători pe foaia de joc dintre care doi, Enache şi Mazilu, nerefăcuţi complet şi alţi doi inutili, Păiuş şi Criciotoiu, misiunea Energiei a fost infernală în faţa tenacei formaţii din Bacău. Handbaliştii conduşi de Otto Heel au preluat iniţiativa pe fondul unui joc bătrânesc al gazdelor şi s-au distanţat la două goluri în două rânduri, 7-5 şi 9-7, însă Energia a revenit şi a intrat cu avantaj minim la cabine. Băieţii lui Stângă au slăbit ritmul în debutul actului secund şi s-au văzut conduşi la cinci goluri în minutul 39, 20-15. Impulsionaţi de tribune, dar mai ales de superioritatea numerică din teren, Bacăul fiind obligată să joace două minute în patru jucători, pandurii au marcat de trei ori consecutiv, insuficient însă. În disperare de cauză, Vasile Stângă l-a pus pe Vukas ca inter dreapta şi cu Enache şi Humberto în apărare, gorjenii au recuperat încet-încet din diferenţă. Cu un sigur gol în plus de apărat, moldovenii au cedat nervos în minutul 52 şi Gurkovsky şi Iancu au plecat mai repede la vestiare în interval de câteva secunde, fiind eliminaţi după câte trei eliminări temporare. Deşi a avut din nou superioritate, Energia nu a fost capabilă să se distanţeze pe tabelă, văzându-se egalată cu 15 secunde înainte de final. Vukas a marcat în poarta excelentului Tevzadze, înfăptuind un miracol în care puţini mai credeau. „A fost un meci extraordinar, s-a terminat cu victoria pandurilor. S-a văzut diferenţa de maturitate dintre Energia şi o echipă cu mulţi componenţi tineri şi poate de viitor. Este o victorie meritată pentru gazde. Au ştiut să gestioneze mai bine sfârşitul de joc“, a comentat concis Otto Heel.
Eliminările, decisive
Energia a făcut faţă cu greu jocului, însă a câştigat datorită celor 14 minute de superioritate numerică în plus faţă de adversar. Banca nu l-a ajutat mai deloc pe Vasile Stângă, obligat să improvizeze cu Vukas ca inter dreapta şi să-l introducă pe teren pe Enache, insuficient recuperat.
„Mă bucur că am ştiut să gestionăm finalul de meci, am fost mai dibaci. Cred că o importanţă extraordinară au avut-o eliminările. Eliminările în handbal sunt decisive pentru victoria unei echipe şi suntem norocoşi să avem nişte jucători ca Humberto, Kukrika care ştiu să scoată eliminări la adversar. Am jucat în şase oameni până la final. Bine că băieţii au rezistat fizic. Am jucat improvizat şi poate a fost surpriza meciului Vukas. A fost o victorie muncită, la fel ca anul trecut, când ne-au condus cu şase goluri. Sper să nu se mai întâmple“, a declarat Stângă.
Arbitrajul cuplului Hara-bagiu-Stănescu l-a enervat din nou pe Vasile Stângă, cel care îi acuzase pe cei doi că sunt cei mai corupţi arbitri din handbal. „Nivelul arbitrajului e sub nivelul Ligii. Nu avem ce face. Să aducem arbitrii din străinătate? Eu i-am acuzat pe cei doi că sunt cei mai corupţi arbitri din România. Am vorbit cu Dăncescu (şeful Comisiei de Arbitri – n.r.) cât sunt antrenor la Târgu Jiu să nu mă fluiere cei doi. O să se bată Reşiţa, Constanţa şi Steaua pe arbitrii şi noi o să ne batem pe locurile care mai rămân“, a declarat Stângă.