-4.5 C
Craiova
luni, 20 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăSportRomânia a preluat şefia

România a preluat şefia

Naţionala de handbal feminin a României a învins fără probleme în Elveţia, în cea de-a doua partidă de calificare la CE de anul viitor. Elevele lui Radu Voina (foto) şi Vlad Caba s-au distrat în faţa unei naţionale care are numai şanse teoretice de calificare şi au luat avans pe tabela de marcaj încă din debutul meciului. Gazdele s-au chinuit şi au reuşit să înscrie numai din întâmplare în faţa unei apărări a României de netrecut. La pauză, tricolorele conduceau cu 20-7 şi problema învingătoarei deja nu se mai punea. Aşa cum a făcut şi în timpul partidei contra Portugaliei, selecţionerul Radu Voina a rulat întreg lotul pe parcursul reprizei secunde, dar România a continuat să zburde pe teren. În final a fost 39-18 pentru echipa noastră, care este ca şi calificată la europenele din Norvegia şi Danemarca din luna decembrie a anului viitor. Trupa lui Radu Voina este pe primul loc al Grupei 1, după două etape, la egalitate de puncte cu Ucraina, tricolorele având un golaveraj superior. Principalele favorite la calificare se vor întâlni în luna martie a anului viitor, în Ucraina. Vestea bună este că Adina Meiroşu este aptă de joc şi accidentarea de la antrenamentele naţionalei nu este gravă.
În etapa a treia, programată pe 31 martie, România va întâlni Ucraina, iar Elveţia pe Portugalia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS