După victoria din Giuleşti, pentru care îi felicit pe jucători, Universitatea va întâlni etapa aceasta o formaţie prietenă nouă, Poli Timişoara.
Dacă la capitolul suporteri cele două echipe sunt liderele provinciei, când vine vorba despre performanţă, asemănările se sfârşesc. Despre rezultate notabile la Craiova nu mai putem vorbi de aproape două decenii. Timişoara, însă, sub patronajul lui Marian Iancu, a început să se ridice, iar în prezent este una dintre contracandidatele la titlu. Dacă mai menţionăm şi faptul că bănăţenii au jucat finala cupei anul trecut sau că echipa lui Sabău a eliminat din Liga Campionilor, sezonul acesta, deţinătoarea ultimei Cupe UEFA, Şahtior Doneţk, atunci putem să afirmăm că în Banat s-a instalat performanţa.
Comparând cele două cluburi, cu dezamăgire constatăm că diferenţele sunt zdrobitoare în defavoarea noastră.
De la transferuri valoroase făcute în pauzele competiţionale şi până la antrenorii de renume care s-au perindat la Timişoara, lucrurile acestea au conferit întotdeauna fanilor o certitudine asupra dorinţei patronatului de a face performanţă. În loc să reinventeze jucători sau să-i dea afară pentru salariul prea mare, Iancu a adus fotbalişti adevăraţi care să poată crea imediat un lot competitiv precum orice club profesionist.
Nu mai vreau să vorbesc despre faptul că la Poli în conducere sunt cooptaţi profesionişti ai acestui sport, care au habar de regulamente, nu lingăi care să taie frunze la câini şi să aprobe patronul, cum fac „dependenţii de Mititelu“.
Şi fanii Timişoarei s-au războit mult timp cu Iancu, din cauza deciziei acestuia de a-l vinde pe Torje ori din cauza modului în care a condus clubul, dar, spre deosebire de Mititelu, niciodată Iancu nu şi-a umilit suporterii şi nu a terfelit istoria şi imaginea clubului.
Până la urmă, marea diferenţă dintre Universitatea Craiova şi Poli Timişoara este strict în privinţa patronilor. Dacă Mititelu s-a certat cu toată lumea şi a preferat să se bată cu pumnul în piept că Ştiinţa e echipa familiei sale, iar cei care nu sunt de acord cu ideile sale sunt automat duşmani, Iancu a creat un mediu profesionist la toate nivelurile, arătând Timişoarei că echipa reprezintă oraşul şi că pentru ea merită să lupte toţi la un loc. Poli a ajuns în Liga Campionilor, noi ne batem să supravieţuim în Liga lui Mitică.
Apropo de Timişoara şi de patronul ei, Iancu a lansat un atac virulent la adresa echipei Dinamo, căreia nu-i va permite, dacă Prunea va lua loc pe bancă în meciul direct, să scape fără un proces la forurile fotbalistice europene. Aşa ar fi trebuit să procedăm şi noi, mai ales că Borcea şi Dinu au murdărit istoria şi imaginea Universităţii. Zic ar fi trebuit, deoarece conducerea a preferat să se gudure pe lângă acţionarii din Ştefan cel Mare, decât să apere interesul echipei şi al suporterilor ei, jigniţi de afirmaţiile unor circari de Bucureşti. S-a optat pentru jurăminte pe fericirea copiilor la televizor, dar când a venit vorba de făcut ceva concret, Mititelu s-a dezumflat mai repede decât o gogoaşă fără drojdie.
