Oblemenco, nemuritorul

În legendele fotbalului românesc şi, mai ales, în istoria Ştiinţei, numele lui Ion Oblemenco ocupă un loc aparte, el fiind de patru ori golgheterul României, o performanţă care însă nu i-a convins pe selecţionerii vremii (Angelo Niculescu) să-l convoace pentru meciurile oficiale ale echipei naţionale.

Despre cariera sa fotbalistică la Universitatea (jucător şi antrenor) s-au scris deja două cărţi, dar mai există material documentar pentru încă două volume! Prolificul golgheter al Ştiinţei a avut parte de multe nedreptăţi şi necazuri, toate petrecându-i-se în Craiova, printre care: demis pentru locul II în campionat, evacuat din apartament (până în 1989), calomniat într-un ziar local (după revoluţie).

Are o statuie (autor, regretatul sculptor Anton Barbu-Panaghia) amplasată în faţa stadionului în timpul vieţii lui, monument care a stârnit furia unui mare demnitar comunist obtuz (Emil Bobu) şi care a dat ordin să fie distrusă, dar fostul prim-secretar al Doljului de atunci (1988), Ion Traian Ştefănescu, n-a executat ordinul, salvând-o. Ştiinţa a câştigat primul titlul naţional (1974) cu o formaţie olteană marcată de personalitatea şi valoarea liderului ei, Nelu Oblemenco. Tot Oblemenco, ca antrenor al Universităţii, este cel care a adus în vitrina clubului din Bănie două performanţe răsunătoare: primul event (1981) şi calificarea în sferturile Cupei Campionilor Europeni (1982), fiind prima accedere a unei echipe româneşti în „primăvara europeană" a C1! Cum în acel sezon epuizant Universitatea s-a situat pe locul II, „Oble" a fost demis, dar şi i s-a luat şi apartamentul din Craiova.

După ce în 1972 a scăpat ca prin minune de un ulcer perforat, apoi, în februarie 1996, dintr-un accident de maşină, destinul a făcut ca la doar 51 de ani să moară departe de Craiova şi de cei dragi, în Maroc, la Agadîr (în septembrie 1996). Dacă ar fi trăit, astăzi ar fi împlinit 65 de ani.

Tot pe 13 mai s-a născut şi Mircea Irimescu, fost mare fotbalist al „Craiovei Maxima" – ajuns astăzi la borna 51.