4.5 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024

Start spre titlu!

Energia începe drumul spre cel mai înalt ţel din istoria clubului, câştigarea campionatului, prima bornă spre titlu fiind Steaua Bucureşti.

Handbaliştii lui Vasile Stângă debutează în sezonul 2010-2011 la Târgu Jiu, astăzi, de la ora 18.00 (Digi Sport), în compania unei foste glorii a României, Steaua Bucureşti. Obiectivul Energiei este clasarea pe podium, însă ambiţiile lui Vasile Stângă sunt mult mai mari, câştigarea campionatului. „Noutatea la Energia pentru acest sezon sper să fie o altă echipă, care joacă un handbal în viteză, un handbal de faza a doua şi contraatac. De asemenea, sper să vedem o echipă cu o apărare mult mai bună decât sezonul trecut, mai ales că avem apărători adevăraţi acum. Cu asta sper să surprindem, în primul şi în primul rând cu apărarea. În acest sezon ne vom bate cu granzii Constanţa şi Reşiţa, acolo, sus. Nu va trebui să-i subestimăm nici pe ceilalţi adversari, de exemplu Bacăul, care şi-au propus şi ei locurile 1-3, la fel Odorheiul, Clujul sau Suceava, care vor în cupele europene. La noi totul va depinde de starea de spirit, de formă, de cunoaşterea adversarului, de cât de montaţi vom fi“, a spus Stângă. Debutul ar trebui să fie pentru gorjeni unul de încălzire, Steaua Bucureşti fiind în acest sezon o candidată la retrogradare. „Nu vreau să se întâmple să ne subestimăm cumva adversarul, chiar dacă Steaua trece printr-un moment destul de dificil odată cu plecarea multor jucători. Am spus de mai multe ori că echipele acestea fără presiune, fără obiectiv, sunt foarte periculoase. Cu Steaua nu iau în calcul decât varianta victoriei“, a mai spus tehnicianul, care nu va putea conta pe Ante Kukrika (fractură de piramidă nazală) şi Ciprian Şandru (răcit).

Stângă vrea un tur
perfect

Ambiţia tehnicianului Vasile Stângă este ca Energia să termine turul neînvinsă, mai ales că jocul cu HCM Constanţa, ultimul al primei jumătăţi a campionatului, a fost reprogramat pentru anul viitor. Stângă nu-şi face probleme cu echipele din a doua jumătate a clasamentului, adevăratele examene fiind cu aspirantele la cupele europene. „Pentru cei de la mijlocul clasamentului în jos eu zic că nu ar trebui să ne facem probleme. Ar trebui să câştigăm fără emoţii şi în meciurile de acasă, şi în cele din deplasare. Mai greu va fi cu echipele celelalte, de la locul 7 în sus, chiar şi la meciurile de acasă putem avea probleme. Adevăratele examene le vom avea în deplasare. Aici sper ca jucătorii să treacă peste emoţiile debutului de sezon şi să se mişte aşa cum vreau eu pe teren. Primul examen adevărat de acasă va fi meciul cu Suceava, un joc greu pe care trebuie să-l câştigăm şi să ne luăm adversarul foarte în serios“, a punctat tehnicianul.
Îngrijorarea lui Vasile Stângă ţine de modul în care arbitrii vor aplica noile reguli în viitorul sezon, destul de subiective. Cert este că handbaliştii gorjeni nu au voie să comenteze deciziile arbitrilor, altfel vor fi amendaţi cu 100 de euro. „Le-am spus jucătorilor să fie foarte atenţi cu arbitrajul, cu noul cod, pentru că mulţi arbitri din România vor fluiera după vechiul regulament, iar alţii după noul regulament. E bine totuşi că, înaintea fiecărui meci, va avea loc o discuţie între antrenori şi arbitrii pentru a se pune la punct maniera de arbitraj. Cert este că va fi foarte greu cu trecerea aceasta de la vechi la nou“, a afirmat Stângă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS