8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportClijsters, mămica perfectă

Clijsters, mămica perfectă

Belgianca şi-a apărat titlul câştigat anul trecut la turneul de Mare Şlem de la US Open, dedicând trofeul fiicei sale de doi ani, Jada.

Tenismana Kim Clijsters (3 WTA), cap de serie numărul doi, a reuşit să câştige pentru a treia oară titlul la US Open, după cele din 2005 şi 2009, la capătul unei finale senzaţionale în faţa rusoaicei Vera Zvonareva (8 WTA), a 7-a favorită la turneul de la New York, ultimul de Mare Şlem al anului. Belgianca de 27 de ani s-a impus în doar două seturi, scor 6-2, 6-1, succes care a fost răsplătit de organizatori cu un cec de 1,7 milioane de dolari. Ultimul act de la US Open a durat doar 59 de minute şi este cel mai scurt ultim act din istoria turneului feminin de la Flushing Meadows, precedentul record datând din 1986, când Martina Navratilova a ieşit victorioasă de pe teren după fix o oră, cu doar un minut mai mult decât meciul disputat sâmbătă de Clijsters. Clijsters i-a dedicat trofeul fiicei sale, Jada, care a fost prezentă în tribune, unde s-a aflat şi soţul sportivei, fostul baschetbalist american Brian Lynch. Anul trecut, Kim Clijsters devenea prima mamă care a cucerit US Open, după Evonne Cawley, care reuşise această performanţă în 1980.

„Sunt foarte fericită că am fost capabilă să-mi apăr titlul“

Imediat după cucerirea trofeului, Kim Clijsters, autoare a 21 de partide câştigate consecutiv la US Open, a mărturisit că este copleşită de performanţa sa. „Sunt foarte fericită că am fost capabilă să-mi apăr titlul. Întotdeauna este o onoare să te întorci într-un loc, în special la un turneu de Mare Şlem, unde ai jucat bine şi ai câştigat. Normal că vrei să joci la cel mai bun nivel încă o dată“, a spus Kim Clijsters pentru presa americană, citată de Mediafax.
De partea cealaltă, Vera Zvonareva a fost fairplay şi a recunoscut că jucătoarea belgiană a fost mai bună în acest meci. „A fost o mare onoare să fiu în finala la US Open şi să joc în faţa publicului din New York. Kim a făcut un meci foarte bun şi nu mi-a dat şanse de a intra în meci. Am încercat să joc cât mai bine, am dat 100%“, a spus rusoaica, învinsă anul acesta şi în finala de la Wimbledon.
Ieri-seară urma să se dispute şi finala masculină de la US Open, în ultimul act întâlnindu-se sârbul Novak Djokovici (3 ATP), care l-a eliminat în semifinale pe elveţianul Roger Federer (2 ATP), scor 5-7, 6-1, 5-7, 6-2, 7-5, şi spaniolul Rafael Nadal (1 ATP), care l-a depăşit pe rusul Mihail Iujnâi (14 ATP), scor 6-2, 6-3, 6-4.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU