4.8 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii, peste aşteptări

Pandurii, peste aşteptări

Cu o etapă înainte de finalul turului, Pandurii Târgu Jiu a reuşit să evadeze din zona retrogradării, ocupând în prezent locul 13, după ce timp de 14 etape a stat în subsolul Ligii I. Resuscitarea pandurilor i se datorează lui Grigoraş, cu 1,8 puncte câştigate pe meci.

Cu excepţia primei etape, când a ocupat locul nouă, Pandurii şi-a petrecut următoarele 14 etape sub linia retrogradării, deţinând chiar şi „lanterna roşie“ a Ligii I o perioadă de timp. De pe locul 18 a început mandatul lui Petre Grigoraş la Târgu Jiu şi totodată urcuşul pandurilor spre zone mai liniştite. Comparând bilanţul lui Ionuţ Badea la Pandurii – şase puncte în zece etape şi un golveraj negativ 6-15 – cu cel al lui Grigoraş – 11 puncte în şase etape, 9-6 golaveraj -, este clar că meritele ascensiunii pandurilor îi aparţin celui din urmă. „Suntem într-un grafic, chiar puţin peste ce ne aşteptam. Suntem la +2 în clasamentul adevărului şi cu un golaveraj pozitiv, 9-6. Am reuşit să înscriem şi mai multe goluri, dar asta nu înseamnă că este suficient. Nu s-a terminat nici turul, nici campionatul, va fi foarte greu în continuare, cu atât mai mult cu cât toate meciurile le vom juca pe teren străin. Cu seriozitate, cu muncă şi determinare totală, sperăm ca din fiecare partidă să scoatem cât mai multe puncte. La sfârşitul turului o să spun dacă mă declar mulţumit sau nemulţumit“, a comentat Grigoraş. Tehnicianul este satisfăcut şi de faptul că Pandurii a evadat din zona retrogradării: „Am reuşit să depăşim şi acea linie, măcar pentru o etapă. Sperăm să nu fie singura, dar ne aşteaptă în continuare meciuri foarte grele“, a mai spus Grig.

Jocul bun aduce salvarea

Pandurii Târgu Jiu mai are de disputat trei jocuri în acest an, cu FC Vaslui contând pentru turul campionatului şi cu Unirea Urziceni şi Oţelul Galaţi, ambele din returul acestui sezon. Conştient că fiecare punct contează, Petre Grigoraş speră să adune cât mai multe din jocurile rămase. „Avem două deplasări, la Vaslui şi Urziceni, şi un meci acasă, cu liderul Oţelul Galaţi, o echipă greu de învins. Prima partidă e cea cu Vaslui, în care jucătorii nu au nimic de pierdut şi sunt convins că se pot lupta de la egal la egal cu orice adversar. Sincer, mi-aş dori 26 de puncte până la sfârşitul anului, dar sunt conştient de faptul că este aproape imposibil“, a declarat Grigoraş. Dacă în anii trecuţi se putea anticipa cu uşurinţă de câte puncte ai nevoie pentru a te menţine în prima ligă, de ceva timp, campionatul este destul de imprevizibil, astfel că pentru a avea rezultate ai nevoie şi de un joc consistent. „La cât de multe surprize sunt în campionatul nostru, e greu de spus de câte puncte ai nevoie pentru a te salva. Acum 10-15 ani puteai să-ţi faci un calcul de la începutul campionatului. Se pare că de doi-trei ani încoace lucrurile nu se prea potrivesc, aşa că trebuie să tratezi jocurile foarte serios, să încerci ca jocul echipei să fie unul bun, iar dacă jocul e consistent, e imposibil ca la sfârşit fotbalul să nu te răsplătească. Atâta timp cât nu respecţi fotbalul, mai devreme sau mai târziu te pedepseşte“, crede tehnicianul pandurilor.

Pintilii: Ţelul meu e să ajung la un club mare

Declarat netransferabil până la vară de către antrenorul Petre Grigoraş, căpitanul Mihai Pintilii speră să facă pasul spre un club puternic din Liga I. Pintilii şi Matei au intrat în vizorul echipelor mari, dar nu s-a primit nici o ofertă clară de transfer. „Ţelul meu este să ajung la un club mare. Dacă va fi Steaua sau alt club, CFR, Dinamo, mai vedem. Dacă domnul profesor spune că nu mă lasă, atunci nu pot să plec. Cu MM nu am vorbit niciodată“, a declarat Pintilii. Căpitanul pandurilor ştie care e secretul succesului: „Important e să munceşti. Dacă te vede lumea că joci bine, ajungi unde îţi doreşti. Faptul că nu am pierdut de patru etape ne-a adus şi pe noi în vizorul echipelor mari“. Tot pe muncă se bazează gorjenii şi în jocul de la Vaslui, unde speră să plece neînvinşi. „Îmi doresc să scoatem un punct măcar la Vaslui ca să menţinem echilibrul“, a mai declarat Pintilii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII