9.8 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024

Asalt în Gruia

CFR Cluj – „U“ Craiova
Stadion „Dr. Constantin Rădulescu“, astăzi, ora 20.30 – Antena 1.
Echipe probabile:
CFR Cluj: Nuno Claro – Panin, Cadu, Rada, Edimar – Hora, Dică, Kivuvu, Culio – Bastos – Traore. Antrenor: Alin Minteuan.
Universitatea Craiova: R. Stanca – Dănănae, Găman, D. Stoica, Bărboianu – Dilevski – Wobay, Prepeliţă, Gargorov, M. Costea – Al. Piţurcă. Manager – antrenor: Victor Piţurcă.
Vor arbitra: Ov. Haţegan – Oct. Şovre, I. Radu.

Universitatea Craiova speră să se întoarcă neînvinsă de la Cluj, din ultima deplasare din acest an.

Universitatea Craiova încearcă să treacă de toate problemele fotbalistice şi extrafotbalistice din această perioadă, propunându-şi un rezultat bun în deplasarea de la Cluj, contra CFR-ului. Oltenii vin după o înfrângere la limită în faţa Mediaşului şi sunt afectaţi psihic după ce au ratat în final un penalti prin Gângioveanu, dând cu piciorul unei remize de moral. Patronul Universităţii, Adrian Mititelu, a îndemnat la calm după eşecul cu Gaz Metan, temându-se de o cădere a echipei. „Trebuie să fim calmi. Nu pot să comentez nimic de transferuri acum. Trebuie să încercăm să administrăm foarte bine următoarele două meciuri, cu CFR Cluj şi Steaua, şi apoi vom vedea ce vom face. Ne trebuiesc punctele, altfel putem să iernăm pe un loc foarte urât“, a spus Mititelu.

Vin forţe noi pentru Ştiinţa

În această săptămână, managerul general Victor Piţurcă a încercat să le refacă moralul alb-albaştrilor, rămaşi în Ardeal, dar şi să pună la punct formaţia pe care o va trimite în teren în „Gruia“. Faţă de meciul precedent, Piţi se va putea baza pe serviciile unor jucători de bază. Găman şi Bărboianu revin în echipă după o etapă de suspendare, iar Gargorov şi Prepeliţă sunt refăcuţi după accidentările suferite în meciurile precedente. Aceste reveniri în echipa de bază a juveţilor vor da forţă trupei din Bănie, care trebuie să răzbune şi remiza din tur. Atunci a fost 0-0, iar oltenii au contestat pe bună dreptate arbitrajul. Astăzi, speră să aibă parte măcar de un arbitraj echidistant şi să profite de unele probleme de organizare ale ardelenilor, rămaşi fără antrenorul Cârţu după episodul Basel.

Fanii craioveni sunt optimişti

Fanii Universităţii care au votat pe site-ul oficial al clubului sunt foarte optimişti în ceea ce priveşte deznodământul confruntării din „Gruia“. 44 la sută dintre aceştia cred într-o victorie la Cluj, în timp ce 31 la sută dintre suporterii Ştiinţei merg pe un egal. Doar 22 la sută prevăd o înfrângere.
Statistica este de partea clujenilor, care nu au pierdut nici un meci pe teren propriu în faţa craiovenilor. Astfel, dintre cele 12 meciuri disputate în „Gruia“, şapte s-au încheiat la egalitate, iar cinci s-au soldat cu victoria „ceferiştilor“. Şi la „general“ ardelenii stau mai bine, câştigând opt dintre cele 25 de partide disputate all-time. Oltenilor le-a revenit victoria în şase meciuri, şi unsprezece partide s-au încheiat nedecis.

150 de jandarmi la meci

Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca a anunţat că va asigura măsurile de ordine la partida dintre CFR Cluj şi Universitatea Craiova cu aproximativ 150 de jandarmi. Partida este caracterizată ca fiind cu grad mediu de risc. „Spectatorilor le este interzis să introducă în stadion băuturi alcoolice, petarde, fumigene, torţe, arme ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică. De asemenea, spectatorilor le este interzis: să arunce cu obiecte în teren sau în direcţia altor spectatori, să sară gardul care delimitează spaţiul de joc sau să intre pe spaţiul de joc, să deterioreze sau să distrugă mobilierul în interiorul locurilor de desfăşurare a meciului, să împiedice acţiunea forţelor pentru asigurarea sau restabilirea ordinii publice“, se arată în comunicatul Jandarmeriei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

36 COMENTARII