În timp ce jucătorii Universităţii se pregătesc să revină la antrenamente, patronul Adrian Mititelu a scăzut tonul criticilor şi îl confirmă pe Piţurcă antrenor.
Doar două zile au mai rămas până când Universitatea se va reuni pentru a pregăti partea a doua a acestui sezon. După ce a tulburat apele în Bănie şi a dat emoţii suporterilor, patronul Adrian Mititelu a lăsat-o mai moale, iar în urmă cu câteva zile a schimbat placa, declarând că din punctul său de vedere nu se pune problema despărţirii de Victor Piţurcă.
„Noi avem antrenor. Nu văd motive de rupere a contractului cu Piţurcă. Sunt optimist, cred că putem obţine o clasare bună în Liga I“, a precizat Mititelu. În acest răstimp, Victor Piţurcă a preferat să tacă, având doar unele discuţii telefonice cu Adrian Mititelu, după cum a dezvăluit chiar patronul Ştiinţei. Piţi a promis la finalul anului trecut că va fi prezent la reunire. A făcut programul echipei, iar miercuri este aşteptat în Bănie pentru a demara pregătirile de iarnă. Dacă va comenta şi în ce fel declaraţiile lui Mititelu din ultima vreme, rămâne de văzut. Victor Piţurcă este singurul care ar putea înlătura anumite suspiciuni şi temeri ale suporterilor craioveni, care speră ca Universitatea să-şi găsească liniştea în scurt timp, dar mai ales să afle rapid drumul spre performanţă.
Fără transferuri
Când a venit la Universitatea, Victor Piţurcă a spus că vrea să transfere câţiva jucători de valoare. Acest lucru urma să se întâmple în iarnă, dar planurile par să-i fi fost date peste cap. Patronul Mititelu a anunţat că nu va face respectivele transferuri, dar nici nu va vinde vreun jucător de la Craiova.
„V-am mai spus şi nu delirez, clubul ăsta are de recuperat foarte mulţi bani! Eu am făcut multe sacrificii ca să păstrez aceşti jucători la echipă. Nu pot din cauza a trei-patru luni de blocaj financiar să renunţ la ei acum, când s-au «copt», şi să aduc alţii de valoarea lor, care m-ar costa de trei ori mai mult“, a spus finanţatorul Universităţii conform GSP.
În această iarnă, Ştiinţa va pleca într-un stagiu de pregătire în Turcia, care va fi cu patru zile mai lung din cauza faptului că reluarea campionatului a fost amânată de LPF şi FRF. Oltenii ar trebui să plece pe 28 ianuarie în Antalya, primii patru adversari ai juveţilor urmând să fie, în ordine: Shinnik – Rusia (4 februarie), Mlada Boleslav – Cehia (6 februarie), Steaua Roşie Belgrad – Serbia (8 februarie) şi ŢSKA Sofia – Bulgaria (10 februarie). Pe 12 februarie va avea loc ultimul test de verificare, dar adversarul pentru această partidă nu a fost încă stabilit. Revenirea în ţară este programată pentru 15 februarie.
Ştiinţa a învins Steaua Roşie la spectatori
Universitatea Craiova a punctat deja în faţa sârbilor de la Steaua Roşie Belgrad, cele două echipe urmând să fie adversare în turneul de pregătire din Antalya. Ştiinţa a învins la capitolul fani. Cu o medie de 18.000 de spectatori la meciurile de acasă în tur, Universitatea este peste Steaua Roşie, doar 14.000 de ultraşi sârbi ocupând în medie locurile arenei din Belgrad, conform unei statistici prezentate de site-ul german turus.net. Sursa respectivă subliniază că Universitatea este performera turului în România, câştigând bătălia cu Bucureştiul, Steaua (9.500 de spectori), Rapid (7.800 de spectaori) şi Dinamo (5.600 de spectatori) fiind puse la respect de olteni. La capitolul spectatori, Ştiinţa a învins şi alte grupări cunoscute din Europa, precum FC Kopenhaga (15.000), Rosenborg Trondheim (17.000), FF Malmö (15.000), Rapid Viena (15.800) ori Sturm Graz (11.600). Fanii alb-albaştri au fost însă învinşi de elveţienii de la FC Basel (28.000), dar şi de cei de la BSC Young Boys Berna (22.000).