4.8 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportEnergia, ultimele repetiţii

Energia, ultimele repetiţii

Energia Pandurii Târgu Jiu susţine la finalul acestei săptămâni ultimele teste înaintea reluării Ligii Naţionale, ambele acasă, în compania divizionarei A Potaisa Turda.

Noua Energia se prezintă şi în faţa propriului public înainte de a reîncepe sezonul oficial. Astăzi, de la ora 17.30, şi sâmbătă, de la ora 11.00, trupa lui Liviu Andrieş întâlneşte în Sala Sporturilor din Târgu Jiu gruparea din Divizia A, Potaisa Turda, ultimele jocuri de verificare înaintea disputei cu HCM Constanţa, programată săptămâna viitoare, partidă din etapa a XV-a a campionatului. Deşi au plecat foarte mulţi jucători importanţi în această iarnă, rezultatele din pregătiri arată că Energia are încă potenţial. Energia a pierdut un singur joc în turneele de la Baia Mare şi Odorheiu Secuiesc, cu Bucovina Suceava, reuşind printre altele să învingă liderul HC Odorhei, Minaur şi Dinamo Braşov. Argumentele gorjenilor sunt atmosfera excelentă şi dorinţa de a se menţine în top. „Suntem încrezători pentru că şi cu actualul lot, dacă suntem sănătoşi, putem face faţă în returul de campionat. Nu suntem încă rodaţi în această formulă de joc, dar încercăm să compensăm prin dăruire. Atuul nostru este dorinţa de a continua evoluţiile bune din tur. Şi la joc, şi la antrenamente suntem determinaţi“, a spus antrenorul secund, Sandu Iacob. Acesta a făcut apel la fani să fie lângă echipă, cu garanţia că vor vedea handbal de calitate. „Vreau să vă cer sprijinul pentru că vor fi momente grele, dar vreau să aveţi garanţia că vom da totul pentru a câştiga meciurile de acasă, cel puţin. Vreau să arătăm că avem alt spirit, iar cei care vor veni la sală trebuie să vadă handbal modern, apărare foarte bună şi multă risipă de efort. Nu trebuie să fii înzestrat cu prea mult calităţi, ci trebuie să ai doar dorinţă“, a mai spus Iacob.

Mărgineanu, în sfârşit acasă

Gorjean la origini, pivotul Mădălin Mărgineanu a semnat până în vară cu Energia Pandurii, dar speră să-şi încheie cariera la Târgu Jiu. „În sfârşit, acasă. Pentru puţin timp, poate, dar e bine că am revenit şi îmi place că grupul acesta m-a primit cu braţele deschise, nu ca în altă parte. Aici am venit să învăţ şi sper să ajut echipa.
Am semnat un contract de împrumut pe şase luni şi, dacă antrenorul va fi mulţumit de mine, vom colabora mai mult. Aş vrea să rămân acasă, să nu mai stau printre străini. Sunt plecat de la 14 ani printre străini şi nu mi-a fost uşor“, a spus Mărgineanu. A doua soluţie pe post, după Paul Giotoiu, Mărgineanu, format la Centrul Naţional de Excelenţă de la Sighişoara, este conştient că mai are mult de învăţat. „Sunt şase ani între mine şi Giotoiu. Eu nu am jucat decât două meciuri în Liga Naţională. Restul am jucat prin divizie şi am fost mereu a treia sau a patra soluţie pe post. Dacă voi avea ocazia, o să dau tot ce pot. Mi se pare destul de bună atmosfera, suntem ca o familie. E cea mai bună atmosferă pe care am văzut-o până acum“, a mai declarat Mărgineanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS