4.8 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportEnergia, campioana amicalelor

Energia, campioana amicalelor

Energia Pandurii Târgu Jiu a reuşit şapte victorii şi o înfrângere în jocurile de verificare din această iarnă. Miercuri, gorjenii debutează oficial în 2011 pe terenul campioanei HCM Constanţa, joc din etapa a XIII-a a Ligii Naţionale de handbal masculin.

Noua Energia a arătat în jocurile amicale că nu suferă după plecările masive de jucători din această iarnă. Gorjenii au încheiat campania de pregătire cu două victorii, acasă, cu Potaisa Turda, 39-28, respectiv 40-34, arătând, chiar dacă au avut în faţă o divizionară A, că au capacitatea să se bată cu succes în retur. Energia Pandurii Târgu Jiu a înregistrat în jocurile de verificare o singură înfrângere, cu Bucovina Suceava, reuşind să obţină şapte victorii, printre „victime“ numărându-se şi liderul Ligii Naţionale, HC Odorhei. „Suntem pe un drum bun. În perioada de pregătire am fost campioni, acum rămâne să vedem ce se va întâmpla în meciurile oficiale. Sperăm că vom merge pe acelaşi drum, deşi ne aşteaptă nişte meciuri foarte, foarte grele. Sperăm că vor reveni şi accidentaţii şi vom începe cum trebuie acest retur de campionat“, a declarat Liviu Andrieş. Energia nu a contat în ultimele jocuri pe Truică, Şandru, Criciotoiu şi Apolzan, toţi accidentaţi, dar s-a descurcat onorabil şi cu un lot restrâns. Jocul echipei pe faza ofensivă este mai fluid şi mai elaborat decât în trecut, un mare merit avându-l Enache, reprofilat coordonator, extrem de inventiv. Apărarea suferă, însă, în continuare. „Eu sunt bucuros că şi în această perioadă destul de scurtă am reuşit să schimbăm puţin faţa acestei echipe, să avem altă viteză de joc, altă mişcare şi altă dăruire în teren. E nevoie de o apărare mult mai agresivă la meciurile din campionat pentru că atunci dăm de alte echipe, de alţi jucători, cu altă experienţă şi mai puternici din punct de vedere fizic. Vor fi mult mai grele acele jocuri. Cu o mobilizare exemplară şi cu dăruire din partea băieţilor sperăm să putem să facem lucruri bune“, a mai spus Andrieş.

La Constanţa,
fără cinci jucători

Energia dispută miercuri primul joc oficial din 2011, la Constanţa, pe terenul campioanei HCM, partidă din ultima etapă a turului. Liviu Andrieş nu poate conta pe Enache, reţinut la Târgu Jiu pentru un examen final la facultate, pe Apolzan, Şandru, Criciotoiu şi Truică, toţi accidentaţi, dar oltenii nu se consideră victime sigure. „La meciul cu Constanţa se pare că nu vom conta pe accidentaţi, nici pe Enache nu-l vom avea pentru că are un examen. Ne vom duce foarte descoperiţi la Constanţa, dar asta e… Din această cauză am încercat ca în al doilea meci cu Potaisa, în repriza a doua, să folosesc altă formulă de joc. Nu avem ce face, trebuie să ne ducem şi să ne jucăm şansa pentru că acesta este sportul. La lotul pe care-l avem, băieţii sunt obligaţi să ducă în teren un meci întreg. Cred că suntem pregătiţi să facem asta şi va ieşi bine“, a spus Andrieş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS