John Travolta, impresionat de rolul mafiotului John Gotti
John Travolta, care va interpreta rolul celebrului şef mafiot John Gotti într-un film regizat de Nick Cassavetes, a mărturisit că este extrem de încântat că are şansa să dea viaţă acestui personaj. „Este vorba de o poveste pasionantă, care nu a fost încă spusă în această ţară. Îmi place strălucirea lui. El încânta presa, îşi încânta propria familie. Avea, desigur, părţile lui întunecate, paranoia lui, temerile lui, riscurile pe care le atrăgea asupra familiei sale“, a declarat starul american.
Liv Tyler, din nou îndrăgostită
Liv Tyler s-a afişat pentru prima oară în public alături de noul ei iubit, fotograful Theo Wenner, fiul editorului revistei Rolling Stone. Potrivit tgcom.it, cei doi amorezi au fost surprinşi de paparazzi la începutul acestei săptămâni, în timp ce se plimbau prin Manhattan. Actriţa americană, de 33 de ani, s-a despărţit în 2008 de rockerul britanic Royston Langdon, cu care are un fiu, Milo, după o căsnicie care a durat cinci ani.