8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Scurte ştiri

Festival de Teatru Şcolar
Teatrul „Maria Filotti“ din Brăila şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila organizează, în perioada 8-12 iunie, ediţia a XI-a a Festivalului-concurs de Teatru Şcolar. Pot participa la concurs şi elevi din şcolile şi liceele din alte municipii şi judeţe, cărora li se asigură cazare gratuită. Concursul va avea două secţiuni: una de creaţie şi una de interpretare, iar vârsta maximă a participanţilor este de 18 ani. Fişele de înscriere pot fi descărcate de pe site-ul http://www.tmf.ro/?q=ro/node/229 şi vor fi trimise la adresele de mail [email protected], [email protected] şi [email protected] până pe 31 mai. Premianţii vor fi incluşi într-o bază de date în vederea colaborării acestora cu Teatrul „Maria Filotti“ din Brăila.
• Anca Ungurenuş

Stil de viaţă sănătos
Liceul cu Program Sportiv „Iolanda Balaş Soter“ din Buzău organizează, pe 30 aprilie, Concursul Naţional „Stil de viaţă sănătos“, adresat elevilor de clasele I-XII. Competiţia cuprinde patru secţiuni: eseu, prezentare powerpoint, desene şi benzi desenate. Concursul încearcă să sensibilizeze elevii cu privire la formarea unui stil de viaţă sănătos prin sport şi nu numai, încercând să le formeze şi abilităţi creative. În paralel cu concursul, va avea loc şi un simpozion pentru profesori. Tinerii îşi vor trimite lucrările până pe 24 aprilie la adresa de mail [email protected]. Pentru informaţii suplimentare puteţi accesa http://stildeviatasanatos.webs.com/.
• Ştefania Bătrînca

Turneul European AEV, în România
Între 9 şi 11 mai, Turneul European AEV (Anul European al Voluntariatului) se va afla la Bucureşti, voluntari din toată ţara fiind invitaţi să participe. Caravana Turneului AEV va ajunge în toate capitalele celor 27 de state membre ale Uniunii Europene şi cuprinde activităţi de comunicare coordonate de Comisia Europeană. În România, acţiunile din acest program se vor desfăşura la Muzeul Ţăranului Român, tinerii putând să afle mai multe detalii despre ce înseamnă să fii voluntar european. Orice organizaţie care lucrează cu voluntari îşi poate înscrie o activitate în calendarul Turneului AEV 2011. Informaţii suplimentare despre acest eveniment puteţi găsi pe http://www.voluntariat.ro/.
• Ştefania Bătrînca

Europa, casa noastră
„Europa, casa noastră“ este o campanie de informare şi comunicare anuală, menită să transpună priorităţile de comunicare ale Comisiei Europene în mediul şcolar. Campania este derulată de Chelgate în numele Reprezentanţei Comisiei Europene în România. Ea îşi propune să informeze elevii şi profesorii cu privire la proiectul de integrare europeană, priorităţile de comunicare ale Comisiei Europene, dar şi informaţii care îi privesc direct. Proiectul este destinat tuturor şcolilor (primare şi gimnaziale) şi liceelor din România. Elevii participanţi trebuie să fie coordonaţi de învăţători sau profesori. Mai multe detalii pot fi găsite pe www.europacasanoastra.ro.
• Anca Ungurenuş

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS