4 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportEliminaţi din Cupă

Eliminaţi din Cupă

Rapid Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu 2-0
Stadion “Giuleşti”, spectatori 5.000
A marcat: M. Antonio ’58,
Şt. Grigorie ‘79
Rapid: D. Coman – V. Creţu, M. Antonio, Oros, Bozovici – N. Grigore, Alexa, Herea – M. Roman (’76, Teixeira), Pancu (’50, Şt. Grigorie), Deac (’89, Sburlea).
Antrenor: Răzvan Lucescu.
Pandurii: Mingote – Ad. Rusu, Chiricheş, Viera, Al. Vlad (’85, Al. Grigoraş) – Cl. Voiculeţ, Pintilii, Nistor (’35, Lemnaru) – Al. Maxim, Batin, Cardoso (’83, Cristea).
Antrenor: Petre Grigoraş
Cartonaşe galbene: Deac, Roman / Voiculeţ
Au arbitrat: Cr. Balaj – A. Oniţa, Ed. Dumitrescu.

Pandurii Târgu Jiu a ratat şansa de a se califica în semifinalele Cupei României, fiind învinsă clar pe terenul Rapidului

Pus în gardă de înfrângerea de la Târgu Jiu, din campionat, scor 0-3, Răzvan Lucescu a limitat aseară la maximum spaţiile de manevră ale oltenilor. Incomodată de presingul sufocant, Pandurii a încercat să speculeze cadourile adversarului. Unul a venit, poate, prea repede. Cardoso a recentrat în careu, Oros a ezitat şi Batin a reluat din unghi în plasa laterală (‘2). Rapid a împins ambiţia dincolo de limita sportivităţii. Faultat grosolan de Deac, care merita eliminat, Rusu şi-a spart capul în reclame şi, în inferioritate, Pandurii a fost asediată în propriul careu. Mingote a intervenit providenţial la devierea lui Pancu (‘8) şi eroarea lui Cardoso (‘9), ambele şanse venind în urma unor cornere. Presingul ofensiv al gazdelor a anulat jocul de pase al trupei lui Grigoraş şi, pe o recuperare, Pancu a şutat slab (‘24). Roman şi Deac au schimbat partea, dar benzile pandurilor nu au cedat. Nemulţumit de Nistor, Grigoraş a mutat încă din minutul 35, introducându-l pe Lemnaru, însă nici aşa nu a restabilit echilibrul. Pancu a mai avut o şansă oferită de un ricoşeu, fără emoţii pentru Mingote (‘39). 

Erori amendate

Pandurii nu au găsit soluţii nici după pauză. Fazele fixe s-au dovedit din nou călcâiul lui Ahile pentru gorjeni. Deac a executat o lovitură liberă de la distanţă şi M. Antonio a profitat de indecizia apărării oaspeţilor (1-0, ‘58). Herea era cât pe ce să profite şi el de gafele adversarului şi doar bara s-a opus. Pandurii a călcat în careul advers abia în minutul 72. Cardoso a centrat şi Batin a deviat cu capul pe lângă poartă. Lemnaru a şutat şi el şi a găsit spaţiul porţii, dar Coman a scos de sub bară (‘77). Pe fondul unei reveniri, Mingote a degajat greşit şi Grigorie a transformat cadoul în gol cu un şut în vinclu (2-0, ‘79). În disperare, Grigoraş a renunţat la un fundaş şi a plusat cu un om de atac, însă Batin a irosit tot ce s-a putut. A scăpat singur cu Coman şi portarul a degajat pe preluarea prea lungă (‘83), pentru ca peste câteva minute să trimită pe lângă poartă la o ieşire eronată a portarului rapidist (‘86). Rapid putea încheia cu un scor de forfait, dar Rusu nu a fost de acord. Giuleştenii au meritat victoria, dar rămâne de discutat faultul lui Deac la Rusu, care trebuia sancţionat cu eliminare. „Trebuia să dea roşu clar. Mi-a dat intenţionat peste picioare. Dacă Balaj a considerat că nu e de roşu, asta e. Am început fricos şi am continuat fricos“, a reacţionat Rusu la Dolcesport.
Celelalte meciuri din sferturile de finală ale Cupei României sunt programate astfel: FC Timişoara – Gaz Metan Mediaş (astăzi, ora 18.00), Dinamo Bucureşti – Petrolul Ploieşti (astăzi, ora 20.30, Pro TV) şi Oţelul Galaţi – FC Vaslui (15 martie 2012).
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII