Pandurii Târgu Jiu – Ceahlăul
Stadion „Municipal“, duminică, ora 16.00, (Dolcesport)
Pandurii: Mingote – Ad. Rusu, Viera, Chiricheş, Al. Vlad – Voiculeţ, Pintilii, Nistor – Maxim, Batin, Cardoso. Antrenor: Petre Grigoraş.
Ceahlăul: Villadsen – Dumitraş, Forminte, Cazan, Barna – Bădescu, Monroy, Cebotaru, Achim, Stana – Gafiţa. Antrenor: Constantin Enache.
Fundaşul Vlad Chiricheş dispută duminică ultimul joc în tricoul pandurilor, urmând ca din această iarnă să treacă la Steaua
Caracter deosebit, probat în special în meciul cu Steaua, în ciuda uriaşelor presiuni venite dinspre Bucureşti, Vlad Chiricheş îşi respectă statutul de fotbalist profesionist până în ultima secundă a înţelegerii cu gorjenii. De la 1 ianuarie 2012 intră în vigoare contractul său cu Steaua Bucureşti, altă bornă pe drumul performanţei, dar Chiricheş ţine să se despartă de suporterii din Târgu Jiu printr-o victorie cu Ceahlăul. „Mă tot gândesc la acest meci de câteva zile. Mă voi concentra să dau totul pentru Pandurii, voi lăsa la o parte gândurile şi vreau cele trei puncte“, a spus Chiricheş.
Vlad a ajuns la Târgu Jiu în vara anului 2010 şi a evoluat în 38 de jocuri pentru Pandurii, echipă care l-a propulsat la naţionala de seniori a României. „Chiricheş va pleca la un club mare de unde cred că în maximum doi ani va merge spre o echipă din Occident. Vlad a demonstrat şi la echipa naţională că este un jucător valoros. Îmi pare bine că am lucrat cu un asemenea băiat şi sunt sigur că şi el e încântat de faptul că a jucat la Pandurii“, a afirmat preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu.
Pe lângă aportul deosebit din teren, Vlad Chiricheş a reprezentat şi o afacere bună pentru olteni. Cotat la 650.000 de euro de transfermarkt.de, fotbalistul de 22 de ani a ajuns la Steaua în contul a 700.000 de euro plus 20% dintr-un eventual transfer, dar nu mai puţin de 500.000 de euro.
Întâi victorie, apoi Sărbători
Pandurii debutează duminică în retur cu Ceahlăul Piatra Neamţ, iar clubul gorjean le-a făcut suporterilor un cadou de Sărbători, lăsând intrarea liberă la peluze. Jucătorii speră să termine anul cu o victorie, succes care i-ar putea propulsa în careul de aşi cu ajutorul unui rezultat favorabil la Vaslui. „Obiectivul nostru nu a fost locul patru la începutul campionatului. Ştiţi foarte bine că atunci au plecat câţiva jucători de la echipă, nu au venit foarte mulţi, dar aşa am considerat de cuviinţă să dăm credit jucătorilor tineri să evolueze mai mult şi cred că nu am greşit, pentru că răspunsul lor pe teren a fost formidabil. Băieţii sunt hotărâţi să câştige cu Ceahlăul. Chiar dacă acum toată lumea se gândeşte la Sărbători, ei se gândesc la victorie şi după aceea se gândesc şi la Sărbătorile de iarnă. I-am analizat foarte bine şi suntem conştienţi că o să fie mai greu decât cu Chiajna. Nu au jucători cu nume, dar formează un grup puternic. Am încredere în jucătorii noştri că pot depăşi şi Ceahlăul. Noi ne facem jocul obişnuit, indiferent de stilul de joc al Ceahlăului. Nu există presiunea locului din clasament. Indiferent de adversar vrem să câştigăm. Nu avem probleme medicale şi nici suspendări, avem tot lotul la dispoziţie“, a declarat „secundul“ pandurilor, Marian Dinu.