Tricolorii susţin astăzi un meci extrem de dificil în compania Turciei, obiectivul impus de Piţurcă fiind obţinerea a cel puţin un punct la Istanbul
Echipa naţională a României întâlneşte astăzi, de la ora 20.30 (TVR 1), pe stadionul „Sukru Saracoglu“, reprezentativa Turciei, partida contând pentru etapa a treia din grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014. Cele trei puncte puse în jocul de la Istanbul sunt extrem de importante pentru ambele combatante, însă tricolorii, care se bucură de prima poziţie în clasament, s-ar mulţumi şi cu o remiză, rezultat care le-ar oferi un plus de moral pentru jocul de marţi, cu Olanda, de pe „Arena Naţională“. Pentru adversari însă este obligatorie victoria, ceea ce înseamnă că vor juca deschis şi vor lăsa spaţii în defensivă, un lucru de care pot profita atacanţii noştri.
Optimismul primează în tabăra română, începând cu oficialii federaţiei şi terminând cu jucătorii, toată lumea este convinsă că prima reprezentativă va etala un joc foarte bun şi va obţine cel puţin un punct în Turcia.
„I-am analizat pe turci, sunt foarte buni în atac, dar au şi ei probleme în defensivă. În atac, la aproape fiecare ocazie aduc trei-patru jucători în faţa porţii adverse, însă, în acelaşi timp, au probleme mari în apărare, atât la fundaşii centrali, cât şi la cei laterali. Lucrăm la asta şi sper ca vineri să punem în practică, să lovim atunci când trebuie. Noi încercăm să facem un joc bun şi să obţinem punct sau puncte. O victorie a noastră i-ar scoate pe ei din cursa pentru calificare, pentru că ne-am distanţa de ei la şase puncte după trei partide. Ar începe o oarecare presiune la ei şi i-am cam linişti. Din cele două partide (cu Turcia şi Olanda – n.r.), mai important ar fi să obţinem punct sau puncte cu Turcia, pentru că noi cu Turcia şi Ungaria ne batem pentru locul doi“, a declarat fundaşul Srgian Luchin, conform Mediafax.
„Ne aşteaptă două meciuri foarte, foarte grele. Pe jucătorii ambelor echipe îi vedem aproape zilnic la televizor, joacă în campionate puternice, la echipe cu nume în Europa, acolo unde se impun cu o lejeritate ieşită din comun. Trebuie să avem încredere, numai aşa putem să facem o figură frumoasă în ambele partide. Şi trebuie să rămânem realişti. Suntem într-o grupă grea şi pornim cu şansa a treia în ea“, a spus mijlocaşul Costin Lazăr.
„Ca să avem şanse să ne calificăm la Mondiale, trebuie să facem minimum 22 de puncte în grupă. Avem de luat un punct în cele două partide cu Turcia şi Olanda. Cel mai bine ar fi să luăm cel puţin un punct, iar acesta să vină în meciul cu Turcia. Cu o victorie în Turcia, i-am îngropa sub noi în clasament şi pe urmă vedem ce putem obţine şi cu Olanda“, a spus Mircea Sandu.
Turcii sunt puşi
pe fapte mari
De optimism „suferă“ şi turcii, selecţionerul Abdullah Avci declarând că meciul cu România va fi foarte dificil, dar că are încredere în elevii săi că vor contabiliza cele trei puncte. „Urmează un meci foarte important pentru noi. România este liderul grupei, cu maximum de puncte după două meciuri. Este o echipă tânără, dar de calitate, cu o defensivă foarte bună şi cu calităţi fizice, disciplinată tactic, compactă, care încearcă să fie cât mai eficientă. Am studiat-o în detaliu. Ne aşteaptă o întâlnire foarte dificilă, dar avem forţa să câştigăm şi vom da totul pentru asta, trebuie să arătăm ca o adevărată echipă şi să avem entuziasm“, a spus Avci. Acesta a fost completat de portarul Volkan Demirel: „Pentru noi, urmează două meciuri importante, cu România şi Ungaria. Ştim ce ne vor aduce pe termen lung rezultatele acestor partide. Vrem să câştigăm meciul cu România şi astfel să plecăm în Ungaria. Toţi jucătorii din echipă sunt conştienţi de asta. Rezultatul se poate schimba în funcţie de condiţiile terenului de joc şi de situaţia fotbaliştilor, dar naţionala Turciei întotdeauna intră pe teren pentru victorie. Aşa va fi şi la meciurile cu România şi Ungaria“.
O declaraţie prietenoasă şi totodată războinică a oferit-o preşedintele Federaţiei Turce de Fotbal (TFF), Yildirim Demiroren: „Jucăm cu o adversară foarte specială, cu un loc deosebit în istoria fotbalului nostru. România nu este doar echipa cu care am jucat pe 26 octombrie 1923, cu trei zile înainte de proclamarea Republicii Turcia… În acelaşi timp, este naţiunea cu care ne-am întâlnit cel mai mult. (…) Le spun «Bun venit» dragilor noştri vecini, pe care îi vom întâlni pentru a 24-a oară, cu dorinţa sinceră ca prietenia dintre noi, apropierea şi relaţia bună să se menţină pentru totdeauna. Fotbalul este, pe de altă parte, un joc ce include rivalitate şi luptă. Ştiu că trebuie să câştigăm acest meci dificil pentru a avea şanse în grupă de a ajunge la turneul final al Cupei Mondiale. Avem o echipă puternică. Avem un staff tehnic în care avem încredere totală că ne va realiza obiectivele. Avem fani legaţi sufleteşte de echipă şi care arată acest lucru. Avem încredere deplină. Aşteptările noastre sunt să câştigăm acest meci de pe teren propriu“.