8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportÎn căutarea victoriilor

În căutarea victoriilor

Pusă la colţ de FRF şi Jandarmerie, FC Universitatea Craiova încearcă să-şi vadă de treabă şi să demonstreze că nu se clatină la orice şicană şi că are puterea de a se lupta cu oricine şi oriunde. Acum trebuie să ofere o astfel de reprezentaţie la Roşiorii de Vede, sâmbătă, de la ora 15.00, pe stadionul „Rova“, unde joacă împotriva unei alte grupări din Oltenia cu pretenţii la promovare, fiind vorba despre CSM Vâlcea. Derbiul etapei a 6-a din Liga a II-a, seria 2, se joacă după proverbul „frate, frate, dar brânza-i pe bani“, care adaptat la sport sună astfel: „frate, frate, dar fotbalu-i pe puncte“. Şi asta o exemplifică declaraţiile făcute înainte de meci de oficialii celor două combatante.
„Ne aşteaptă un meci dificil împotriva FC Universităţii Craiova, chiar dacă partida se va disputa la Roşiorii de Vede. Ei sunt obişnuiţi să joace pe terenuri neutre pentru că, în mod curent, se antrenează la Craiova şi joacă meciurile considerate pe teren propriu la Severin. Ne-au eliminat din Cupa României după un joc în care noi am folosit rezervele şi am avut în teren cinci copii sub 21 de ani. Punctul lor forte îl reprezintă apărarea. Ne îmbunătăţim jocul de la o etapă la alta, băieţii au început să se simtă în teren şi s-au format relaţiile de joc. Trebuie să spargem şi noi gheaţa şi să câştigăm în deplasare“, a declarat directorul general adjunct al CSM Vâlcea, Bogdan Medrea, pentru csmvl.ro.
„Va fi un joc dificil, pentru că suntem obligaţi să jucăm în condiţii vitrege. La Severin, aveam toate condiţiile, dar la Roşiori este altă poveste. Este un abuz al FRF şi al Jandarmeriei pentru ce se întâmplă şi spun asta pentru că ieri-seară (joi – n.r.) au decis să ne închidă şi o tribună, nouă rămânându-se să punem la vânzare doar 2.500 de bilete. De ce o fi închis acea tribună Jandarmeria nu pot să pricep! De parcă noi am evolua în campionatul MAI, nu în cel sub egida FRF. Ne-au suspendat terenul şi ne-au amendat pentru nişte aberaţii, iar acum continuă să ne bage pumnul în gură. Am ajuns bătaia lor de joc. Jucătorii trebuie să înţeleagă că doar ei au puterea să lupte, să câştige în această competiţie şi să demonstreze că Ştiinţa nu moare“, a spus preşedintele FC Universitatea Craiova, Marcel Iancu, pentru GdS.
Antrenorul Nicolo Napoli nu va putea miza în acest joc pe mijlocaşii Eugen Rioşanu şi Robert Căle, ambii accidentaţi.

CSU, pusă la încercare de UTA

Cealaltă echipă a Craiovei, CS Universitatea, întâlneşte sâmbătă, de la ora 18.00 (TVR 3), pe stadionul „Ion Oblemenco“, formaţia UTA Arad. Disputa se anunţă foarte încinsă, atât prin prisma locurilor ocupate în clasament de cele două combatante, unele care nu onorează obiectivele prestabilite, cât şi a războiului psihologic de la mijlocul săptămânii, când antrenorul „Bătrânei Doamne“, Eugen Trică, şi-a arătat antipatia faţă de trupa lui Ovidiu Stângă într-un articol al GdS.
Tehnicianul grupării arădene nu va beneficia de mai mulți jucători importanți în jocul de la Craiova, fiind vorba despre Zaluschi, Bîrză și Ardelean. În schimb, l-ar putea arunca în luptă pe Sidney Faye, un jucător francez care a mai jucat pentru FC Maramureș Baia Mare. „S-a pus cât de cât la punct cu pregătirea fizică, ceea ce nu se întâmplase până la meciul cu Mioveniul. De aceea, a rămas pe bancă și am jucat cu Neagu în centru. Chiar am vorbit cu el, i-am spus că mă bazez pe el sâmbătă. În general, echipa stă mai bine cu pregătirea fizică decât acum două săptămâni. Am pus accent pe asta în ultimele zile“, a menționat Eugen Trică.
Nici lotul oltenilor nu este complet, de la CS Universitatea Craiova lipsind Mihăiţă Pleşan, Silviu Izvoranu şi arădeanul Dragoş Dragalina, ultimul regretând că nu poate evolua împotriva echipei UTA. „Regret că nu pot juca în meciul cu UTA, dar, mai ales, că nu am ocazia să-i demonstrez noului antrenor ce pot. Dar, cu mine sau fără mine, Craiova trebuie să câștige pentru a rămâne în obiectiv. Ştie toată lumea că ne propunem promovarea, dar şi să-i aducem pe craioveni la stadion. Iar acest lucru îl putem realiza doar prin rezultate. Cu Bistrița au fost în tribune 12.000 de oameni, cu UTA și după am dori să fie din ce în ce mai mulţi“, a spus Dragoş Dragalina, pentru Sport Arad.
Ovidiu Stângă va beneficia, în schimb, de aportul lui Enache Câju, revenit pe teren în amicalul cu CSO Filiaşi după o lună şi jumătate de absenţă, cauzată de o accidentare la mână într-un joc de pregătire din vară cu Poiana Câmpina, fiind supus şi unei intervenţii chirurgicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS