http://www.youtube.com/watch?v=0VjI6b__rhM
\nConducerea CS Universitatea Craiova a anunţat oficial, ieri, noul antrenor principal, Gavril Pele Balint, acesta arătându-se dornic să realizeze performanţă în Bănie. Balint a fost prezentat de preşedintele Consiliului de Administraţie al CSU, Corneliu Andrei Stroe, şi de directorul de imagine, Gheorghe Craioveanu. Deşi s-a vorbit foarte mult că a evoluat nouă ani la Steaua, Balint s-a arătat bucuros că a venit în Cetatea Banilor, arătându-şi ataşamentul faţă de suporterii olteni. „Mulţumesc tuturor pentru încrederea acordată. Nu voi face promisiuni verbale, ci voi vorbi doar prin fapte. Este uşor să declar multe, dar prefer să tac. Cer doar încredere. Este un proiect serios, pe trei ani. Vor spune mulţi: «Aoleu, stă ăsta pe capul nostru trei ani!». Ştiu ce am de făcut şi nu am ce pierde. Ştiu că în oraş lumea este împărţită, dar cred că prin rezultate şi un joc bun lumea va veni la meciuri. Dacă nu vor fi rezultate, îmi iau valiza şi plec. Am antrenat şi la Timișoara şi am câştigat împotriva Stelei. Sigur că nu se pot uita anii petrecuţi în Ghencea. Şi Silviu Lung s-a remarcat la Craiova şi a ajuns să joace la Steaua“, a afirmat noul tehnician al CSU, Gabi Balint.
Acesta a vorbit şi despre obiectivele pe care le are, primul pas fiind revenirea în prima ligă. „Principalul nostru obiectiv este promovarea. Apoi, vrem să readucem Universitatea Craiova acolo unde-i este locul. Eu spun că echipa are valoare de a promova, plus că am înţeles că se va rezolva şi problema cu licenţa. Presiune este la orice echipă. Şi Stângă a făcut lucruri bune aici. Şi eu am plecat în penultima etapă de la Timişoara, când am pierdut campionatul într-o repriză, deşi mai aveam obiectiv Cupa“, a mai spus Balint.
Lotul, în teste timp de două săptămâni
Gabi Balint consideră că doar rezultatele îl vor ajuta să rămână în funcţie pentru o perioadă lungă de timp şi va încerca să vadă potenţialul echipei în maximum două săptămâni. „Aici este nevoie de rezultate. Dacă vor fi rezultate, va fi bine, lumea va reveni în tribune. Dacă nu vor fi rezultate, Balint îşi ia valiza şi pleacă, dar nu vreau să mă gândesc la asta. Acum, vreau să cunosc jucătorii, mă voi uita la nişte meciuri pentru a mă pune la punct cu tot ce înseamnă echipa. Le vom face o evaluare jucătorilor, o să-i văd, o să vorbesc cu fiecare în parte şi în maximum două săptămâni o să mă pronunţ asupra fiecărui jucător în parte. Cunosc sistemul de desfăşurare al Ligii a II-a şi ştiu cu cine ne luptăm la promovare“, a mai precizat tehnicianul CSU. Acesta a recunoscut că l-ar fi vrut pe Iosif Rotariu ca antrenor secund, însă nu poate să vină şi, în aceste condiţii, va căuta pe altcineva: „L-aş fi dorit pe Rotariu ca secund, dar el nu poate să vină acum. Voi căuta un alt antrenor secund. Până atunci voi lucra cu staff-ul pe care l-am găsit aici“.
Stroe şi Craioveanu îl susţin pe Balint
Preşedintele Consiliului de Administraţie al CS Universitatea Craiova, Corneliu Stroe, a amintit faptul că Balint a fost la un pas să vină în Bănie în perioada când era jucător. „Gabi Balint este antrenor profesionist şi nu mai are legături emoţionale cu Steaua. Şi, să vă mai spun că acum peste 30 de ani am fost în negocieri cu Gloria Bistriţa să-l transferăm la noi, dar clubul Steaua, care era condus de fiul preşedintelui, ni l-a luat şi asta ne-a durut?! Dar, ne consolăm acum că l-am adus ca antrenor şi sunt convins că vom promova“, a punctat Corneliu Andrei Stroe.
Directorul de imagine al CSU Craiova, Gheorghe Craioveanu, a recunoscut că are încredere foarte mare în Balint. „Mă bucur că Gabi este alături de noi. Este un pariu personal. Sunt convins că va face treabă bună la noi. Am vorbit cu Gabi zilele trecute şi mi-a spus că-i este foame de fotbal şi eu cred că el va conduce Ferrari-ul ligii a doua“, a conchis Craioveanu.
Gavril Pele Balint şi-a început cariera de antrenor în 1994, la 31 de ani, când a fost instalat secund la naţionala României de către selecţionerul Anghel Iordănescu. Patru ani mai târziu, a fost prima sa provocare ca principal, la gruparea Sportul Studenţesc. În mai 2000, a fost chemat din nou să se alăture echipei tehnice a naţionalei României pentru pregătirea Euro 2000. În vara anului 2000 a fost chemat de Mircea Lucescu ca secund la Galatasaray, dar după un sezon a revenit la naţionala tricoloră, ca asistent al lui Gheorghe Hagi. După ce Hagi şi-a dat demisia, Gabi Balint a preluat gruparea Sheriff Tiraspol. În 2003 s-a întors în România şi a semnat cu Sportul Studenţesc, echipă pe care a promovat-o în prima divizie. În 2007 a ajuns la FC Timişoara ca antrenor principal, iar în 2010 a fost numit selecţioner al naţionalei Moldovei, unde a stat doi ani. Anul trecut a fost instalat pe banca tehnică a formaţiei FC Vaslui, unde a rezistat câteva etape.