Divizionara C ACS Podari joacă sâmbătă, de la ora 17.00, pe teren propriu, cu CS Afumați, partida contând pentru etapa a treia din Liga a III-a, seria 3. Fără punct contabilizat până acum, doljenii sunt convinși că vor pune capăt rezultatelor negative.
„Ne așteaptă un joc dificil, dar eu cred că vom câștiga, pentru că mi-a plăcut cum s-a mișcat echipa în multe momente în amicalul cu CSU. Am făcut o analiză a partidelor ce urmează și noi credem că, dacă reușim să ne impunem acum, după nu mai pierdem nici un meci până în runda a zecea și vom fi bine poziționați. Băieții s-au antrenat foarte bine, relațiile de joc s-au îmbunătățit, deci nu ne rămâne decât să sperăm că vom lua toate cele trei puncte. Din păcate, nu vom conta pe Preda, suspendat, și pe Alex Stoica, accidentat“, a declarat managerul formației ACS Podari, Dorel Grigorie, pentru GdS.
Partida ACS Podari – CS Afumați va fi arbitrată de o brigadă vâlceană, compusă din Iuliana Elena Demetrescu (la centru), Alexandru Mihăilă și Ovidiu Dorobanțu (la cele două tușe). Observatori au fost desemnați Marius Zgovancu (Târgu Jiu), respectiv Constantin Constantinescu (Slatina).
Podărenii promit victoria
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei