Aproape 200 de sportivi de la 14 cluburi din țară s-au întrecut într-o nouă ediție a Cupei Băniei la karate interstiluri, desfășurată recent în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“, în organizarea LPS „Petrache Trișcu“ și CS Bushi Craiova. Cum gazdele au avut cel mai mare număr de participanți, 40 de sportivi, antrenorul Geri Mitroi a considerat că este fair-play care LPS – Bushi să nu fie inclus în clasamentul pe cluburi.
Dacă ar fi fost, ar fi ocupat locul întâi fără probleme, cu 60 de clasări pe podium (13 locuri întâi, 19 locuri doi și 28 de locuri trei).
Celălalt club craiovean, CS Universitatea, a fost reprezentat de patru sportivi, care au urcat de șapte ori pe podium: Ionuț Mitrică (două medalii de aur, Anisia Iova – un loc 1 și un loc 3), Adrian Toma (un loc 1 și un loc 2) și Marius Florescu (un loc 2). În clasamentul pe cluburi, prima poziție a fost ocupată de CS Shotokan FMK Ploiești (7 locuri 1, 4 locuri doi și 3 locuri trei), urmat de Dacia Mioveni (6 locuri 1, un loc 2 și 5 locuri 3) și CS Samurai Dojo Pitești (patru locuri 1, 8 locuri doi și 4 locuri 3). Sportul a făcut casă bună cu alimentația sănătoasă, iar sportivii care au urcat pe podium au avut parte de un premiu natural. „Părintele unuia dintre copii a oferit ca premii plase cu câte două kilograme de mere. În total, cred că s-au dat 450 de kilograme de mere“, a explicat antrenorul Geri Mitroi, organizatorul competiției.
Nouă sportivi pleacă la Europene
Pentru toți karateka craioveni, competiția a fost un bun prilej de verificare, dar în mod special pentru nouă dintre sportivi care la sfârșitul acestei săptămâni vor participa la Campionatul European de karate shotokan din Albania. „Majoritatea s-au descurcat bine, iar cei care nu au făcut-o sperăm să fi învățat din greșeli. Plecăm încrezători la Europenele de la Tirana“, a adăugat Mitroi. Acesta va deplasa în Albania șase sportivi legitimați la LPS „Petrache Trișcu“ – Mădălina Vasile, Aldana Lupeanu, Cristina Popescu, Andreea Stoian, Isabel Călăraşu și Ionuț Luță, iar de la CS Universitatea vor merge Ionuț Mitrică, Gabriel Iordache și Eric Șoș.
Revenind la Cupa Craiovei, sportivii care au urcat pe podium la LPS „Petrache Trișcu“ – CS Bushi Craiova sunt: Cristina Popescu, Șefania Șelaru, Luiza Iordache, Isabel Călărașu, Aldana Lupeanu, Denis Petrescu, Daria Manafu, Patrick Pârvu Budan, Elena Iovan, Anisia Zamfir, Erik Radeș, Ionuț Luță, Rebeca Ghiluș, Andreea Stoian, Alexandra Rombu, Maria Mageri, Mădălina Vasile, Ana Maria Gornoviceanu, Mirela Veltan, Robert Dobre, Denis Petrescu, David Costache, Claudiu Rombu, Răzvan Fulger, Ștefăniță Panduru, David Geară, Casian Zamăneagră, Clara Bondrescu, Alexandra Passa, Alexandru Potcovaru, Andrei Dobre, Andrei Ion, Isabelle Irodia, Sebastian Wieder și Denisa Ștefan. Sportivii sunt pregătiți de cuplul de antrenor Geri Mitroi-Ionel Totâlcă.
Rezultatele obţinute de sportivii de la LPS „Petrache Trişcu” Craiova:
Locul 1: Cristina Popescu (kata individual 15ani), Ştefania Şelaru (kumite, -45 kg, 14-15 ani), Luiza Iordache (kumite, +50 kg, 14-15 ani), Isabel Călăraşu (kata, 13 ani), Aldana Lupeanu (kata individual, 12 ani), Aldana Lupeanu (kumite, -45 kg, 12-13 ani), Denis Petrescu (kumite, -45 kg, 12-13 ani), Daria Manafu (kata individual, 11 ani), Patrick Pârvu-Budan (kata individual, 8 ani), Elena Iovan (kumite, +25 kg, 8 ani), Elena Iovan (kata individual, 8 ani), Anisia Zamfir (kumite,-25 kg, 6-7 ani, Erik Radeş (kata individual, 6-7 ani).
Locul 2: Ionuţ Luţă (kumite,-75 kg, U21), Rebeca Ghiluş (kata individual, U21), Andreea Stoian (kumite,-53 kg, 16-17 ani), Alexandra Rombu (kata individual, 16-17 ani), Ştefania Şelaru (kata individual, 14 ani), Maria Mageri (kata individual, 12-13 ani), Mădălina Vasile (kata individual, 12 ani), Ana Maria Gornoviceanu (kumite,+55 kg, 12-13 ani), Mirela Veltan (kata individual, 13 ani), Robert Dobre (kumite,-40 kg, 12-13 ani), Robert Dobre (kata individual, 12 ani), Denis Petrescu (kata individual, 13 ani), David Costache (kumite,-50 kg, 10-11 ani), Claudiu Rombu (kata individual, 10-11 ani), Răvan Fulger (kumite, -40 kg, 8-9 ani), Ştefăniţă Panduru (kata individual, 9 ani), Ştefăniţă Panduru (kumite,-35 kg, 8-9 ani), Partick Budan Pârvu (kumite,-30 kg, 8 ani), David Geara (kumite, -25 kg, 8 ani).
Locul 3: Ionuţ Luţă (katan individual, U21), Casian Zamăneagră (kata individual, U21, Casian Zamăneagră (kumite,-75 kg, U21), Rebeca Ghiluş (kumite,-68 kg, U21), Andreea Stoian (kata individual, 16-17 ani), Rombu Alexandra (kumite,+55kg, 16-17 ani), Luiza Iordache (kata individual, 15 ani), Cristina Popescu (kumite,+50 kg, 14-15 ani), Clara Bondrescu (kumite,+50 kg, 14-15 ani), Alexandra Passa (kumite,-50 kg, 14-15 ani), Maria Mageri (Kumite,-50 kg, 14-15 ani), Alexandru Potcovaru (kata individual, 13 ani), Isabel Călăraşu (kumite,+55 kg, 12-13 ani), Mădălina Vasile (kata individual, 12 ani), Andrei Dobre (kata individual, 12 ani), Andrei Dobre (kumite, -45 kg, 12-13 ani), Mirela Veltan (kumite,-55 kg, 12-13 ani), David Costache (kata individual, 11 ani), Daria Manafu (kumite,+45 kg, 10-11 ani), Andrei Ion (kumite,+40 kg, 10-11 ani), Isabelle Irodia (kata, 8-9 ani), Isabelle Irodia (kumite,-25 kg, 8-9 ani), Sebastian Wieder (kumite,+25 kg, 6-7 ani), Sebastian Wieder (kata individual, 6-5 ani), David Geara (kata individual, 8 ani), Erik Radeş (kata individual, 6-7 ani), Denisa Ştefan (kata individual, 6-7 ani), Denisa Ştefan (kumite,-25 kg, 6-7 ani).