Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, a declarat ieri că rivalitatea cu Ungaria este cunoscută, dar speră ca jucătorii şi spectatorii să dea dovadă de fair-play în partida directă programată sâmbătă, în preliminariile Euro 2016. „Am trecut cu bine de primul meci, dar urmează două partide cu doi adversari la fel de periculoşi care se bat pentru calificare. Primul este meciul cu Ungaria, iar rivalitatea dintre cele două ţări este cunoscută, dar pe mine asta mă interesează mai puţin. Vreau ca jucătorii să dea dovadă de fair-play, sâmbătă, la fel şi ca spectatorii, iar la sfârşitul meciului să ne bucurăm de cele trei puncte câştigate pentru că este extrem de important pentru noi. Sper ca apelul făcut de noi să aibă ecou pentru că e extrem de important ca România să abordeze meciurile următoare cu stadionul plin. Ar fi un mare handicap pentru noi să nu avem suporteri în tribună“, a afirmat „Piţi“, citat de Mediafax.
„Vreau să ne pregătim cât mai bine şi să câştigăm acest meci“
Tehnicianul a menţionat că schimbarea selecţionerului Attila Pinter cu Pal Dardai înaintea acestei partide nu reprezintă un avantaj pentru România. „Vecinii noştri şi-au schimbat antrenorul, nu cred că a fost un lucru benefic pentru noi. Dar eu sunt bucuros însă că, în afară de absenţele lui Marica și Tamaş, ceilalţi băieţi au terminat etapa trecută cu bine. Vreau să ne pregătim cât mai bine şi să câştigăm acest meci“, a adăugat Piţurcă.
Prima reprezentativă a României întâlneşte sâmbătă, de la ora 19.00, pe Arena Naţională, selecţionata Ungariei, şi pe 14 octombrie, de la ora 21.45, la Helsinki, echipa naţională a Finlandei, în cadrul Grupei F a preliminariilor Euro 2016. Pentru aceste jocuri, „Piți“ a convocat următorii 24 de jucători: portari: Costel Pantilimon, Ciprian Tătăruşanu, Silviu Lung Jr.; fundaşi: Vlad Chiricheş, Dorin Goian, Florin Gardoş, Dragoş Grigore, Cosmin Moţi, Răzvan Raţ, Srgian Luchin, Iasmin Latovlevici; mijlocaşi: Ovidiu Hoban, Mihai Pintilii, Gabriel Torje, Alexandru Maxim, Andrei Prepeliţă, Cristian Tănase, Alexandru Chipciu, Gabriel Enache, Lucian Sânmărtean; atacanţi: Bogdan Stancu, Ciprian Marica, Claudiu Keşeru, Raul Rusescu.