Craiova Running Club, asociație non-profit, împreună cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj și Primăria Craiova, organizează mâine evenimentul „Craiova Running Day”, în centrul orașului. Craiovenii sunt invitați să participe la două curse: competitivă, de 10 kilometri, unde vor participa atât sportivi profesioniști cât și amatori, cu vârsta peste 16 ani, și cursa populară (2 kilometri), la care sunt așteptați să participe copii împreună cu părinții, elevi, studenți sau orice persoană dornică de mișcare.
Organizatorii au anunțat prezența mai multor figuri marcante din lumea sportului: Marius Ionescu (cel mai bun maratonist român al momentului), Nuța Olaru (maratonistă, multiplă medaliată la concursuri internaționale, câștigătoare a maratonului de la Las Vegas), Alina Nițuleasa (atletă, multiplă medaliată), Marius Bușcă (atlet, multiplu medaliat), Radu Milea (unul dintre cei mai buni ultramaratoniști, orientariști și alergători montani din România), Ana Maria Brânză (spadasină, multiplă campioană națională, europeană și mondială, vicecampioană olimpică), Yolanda Ruiz Pino (atlet amator, profesor de limba spaniolă la Colegiul „Carol I”, câștigătoare a semimaratonului de la Brașov la categoria de vârstă 23-39 ani , câștigătoare a concursului de alergare montană Skirunning Retezat Trail Race la categoria ei de vârstă).
Cum vă puteți înscrie?
Persoanele care doresc să se înscrie o pot face în două moduri: pe internet, prin intermediul site-ul-ui www.craiovarunningclub.ro sau în Piața „Mihai Viteazul”, unde va fi un cort instalat, astăzi (între orele 15.00 și 19.00) și mâine, începând cu ora 9.00. Numărul participanților va fi limitat la 250 pentru cursa populară și 150 pentru cursa competitivă. Taxa de participare este de 30 de lei pentru cursa competitivă și 10 lei pentru cursa populară. Copiii cu vârsta mai mică de 10 ani nu vor plăti taxa, va plăti doar însoțitorul. Fiecare participant va primi un număr de concurs și o medalie de finisher, după ce va trece linia de sosire.
Traseele
Startul se va da la ora 10.00 pentru cursa competitivă, timpul limită fiind de două ore. Traseul este următorul: start din Piața „Mihai Viteazul” – Colegiul „Carol I” – Biserica „Madona Dudu” – giratoriu Ciupercă – bulevardul 1 mai – intrare secundară Parcul „Nicolae Romanescu”- bulevardul 1 Mai – Ciupercă – stadionul „Tineretului” – Colegiul „Frații Buzești” – Mitropolia „Sfântul Dumitru” – zona centrală – teatrul „Marin Sorescu” – Universitate – Piața „Mihai Viteazul” (finiș).
La ora 12.00 va începe cursa populară și va avea un timp limita de 45 de minute, adică pâna la ora 12.45. Traseul cursei populare (2 km): start pe strada A. I. Cuza – Liceul ”Carol I” – întoarcere – Universitatate – întoarcere – Piața „Mihai Viteazul” (finiș).
Festivitatea de premiere va fi după sosirea ultimului participant din cursa populară. Se vor acorda premii în bani și produse. La cursa populară, premiile se vor da prin tragere la sorți pentru că se încurajează participarea, nu neapărat performanțele sportive.