5.6 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTricolori, nu ne dezamăgiți!

Tricolori, nu ne dezamăgiți!

Bogdan Stancu ar putea fi una dintre soluţiile pentru atacul României cu Ungaria
Bogdan Stancu ar putea fi una dintre soluţiile pentru atacul României cu Ungaria

Reprezentativa României întâlnește sâmbătă, de la ora 19.00 (TVR), pe Arena Națională, formația similară a Ungariei, într-un joc din etapa a 2-a din grupa F a preliminariilor CE din 2016. Miza acestui joc este foarte mare, cele trei puncte asigurând liniștea în tabăra română în perspectiva viitoarei confruntări, cu Finlanda, programată marți, de la ora 21.45, la Helsinki, în timp ce pentru rivali ar fi o revanșă față de fani pentru insuccesul înregistrat cu Irlanda de Nord, scor 1-2, în prima rundă a preliminariilor. Mai mult decât atât, disputa are și o însemnătate morală, existând o rivalitate mare între cele două combatante, alimentată și de istorie, motiv pentru care toată săptămâna aceasta reprezentanții celor două formații au făcut apel către suporterii români ce se vor găsi în tribunele Arenei Naționale să fie fair-play.
„Am trecut cu bine de primul meci, dar urmează două partide cu doi adversari la fel de periculoşi care se bat pentru calificare. Primul este meciul cu Ungaria, iar rivalitatea dintre cele două ţări este cunoscută. Pe mine mă interesează ca jucătorii să dea dovadă de fair-play, sâmbătă, la fel şi spectatorii, iar la sfârşitul meciului să ne bucurăm de cele trei puncte câştigate. Sper ca apelul făcut de noi să aibă ecou, pentru că e extrem de important ca România să abordeze meciurile următoare cu stadionul plin. Ar fi un mare handicap pentru noi să nu avem suporteri în tribună. Echipa Ungariei va veni să-și vândă scump pielea. E un meci extrem de important pentru ei. Un eventual meci pierdut i-ar cam scoate din cursă. Pe mine mă interesează mai puțin primul loc, mă interesează primele două poziții. Însă dacă vom reuși să ne adjudecăm cele trei puncte, sigur vom face un pas imens către o nouă calificare“, a afirmat selecționerul României, Victor Piţurcă.
Adversarii noștri vor fi susținuți la această partidă de 2.852 de fani, motiv pentru care federația Ungariei și-a instruit suporterii cu privire la deplasarea spre București: „Este foarte important ca toţi fanii maghiari să citească ghidul de călătorie la Bucureşti şi să ţină cont în fiecare moment de interesele naţionale ale Ungariei. Meciul este un eveniment sportiv, nu un război“.

„Suferim” de optimism

„Treziți“ de victoria obținută în Grecia, tricolorii vechi și cei actuali consideră că România nu poate rata victoria cu Ungaria, deși sunt convinși că nu va fi o dispută „floare la ureche“ pe Arena Națională.
„În ‘99 toţi am fost inspiraţi, am jucat foarte bine fără să le dăm vreo şansă, am prins o zi foarte bună. De acolo au început victoriile pe care le avem în faţa lor şi sper să o facem şi în meciul de sâmbătă. Eu cred că avem atuuri destule ca să ne gândim la victorie şi să o obţinem“, a declarat „regele“ Gică Hagi.
„Cu ungurii este ca şi în dubla de anul trecut. Sunt jucători care pun accent pe partea fizică, fotbalişti masivi, de gabarit, însă noi avem fotbaliști mai buni, mai tehnici, şi dacă ne va ieşi jocul de la început îi vom pune la respect. Trebuie să fim atenţi la fazele fixe, am încasat multe goluri aşa în campania trecută de calificare, iar ungurii au jucători buni la acest capitol. Chiar şi aşa, vrem șase puncte din dubla cu Ungaria şi Finlanda“, a spus fundașul Srdjan Luchin.
„Au un grup bun, o echipă bună. Noul antrenor poate fi un dezavantaj pentru noi, pentru că nu ştim cum vor juca. Suntem conştienţi că o calificare ar însemna mult pentru toată lumea, pentru jucători, dar şi pentru suporteri“, a punctat Cosmin Moți.

Dardai: Ştim cum să le dejucăm sistemul

De partea cealaltă, selecţionerul Ungariei, Pal Dardai, a studiat jocul României și crede că a găsit soluția obținerii unui rezultat bun la București. „Suntem conştienţi de forţa României. Am analizat stilul lor şi vom încerca să nu intrăm în jocul adversarului. Ştim cum să le dejucăm sistemul. Trebuie să practicăm un fotbal organizat şi să fim concentraţi 90 de minute. Echipa României este agresivă şi profită la maximum de cea mai mică greşeală a adversarului, aşa că va trebui să fim foarte atenţi. Noi nu suntem o echipă de clasă mondială, însă unitatea grupului poate fi atuul nostru. Un joc bun de echipă, un efort colectiv ne poate duce la un rezultat bun la Bucureşti. Nu va fi uşor pentru noi, dar dacă jucătorii vor acţiona ca un tot, orice este posibil. Vom da totul pe teren! Trebuie să fim foarte bine pregătiţi tactic în primele 15 minute. Atunci nu trebuie să luăm gol“, a declarat Pal Dardai.
Meciul România – Ungaria va fi condus de o brigadă din Scoţia, avându-l la centru pe William Collum, ajutat la cele două linii de William Conquer şi Graham Chambers, asistenţi suplimentari fiind John Beaton şi Brian Colvin, în timp ce rezervă va fi Francis Connor.

Preliminarii CE din 2016

Grupa F: etapa a 2-a, sâmbătă: România – Ungaria (19.00, TVR), Finlanda – Grecia (21.45), Irlanda de Nord – Insulele Feroe (21.45),
Clasament: 1. Finlanda 3 (3-1), 2. Irlanda de Nord 3 (2-1), 3. România 3 (1-0), 4. Ungaria 0 (1-2), 5. Grecia 0 (0-1), 6. Insulele Feroe 0 (1-3).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS