
Portarul formației CS Universitatea Craiova, Cristi Bălgrădean, a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că este convins că partida cu Concordia Chiajna, programată duminică, de la ora 16.00, pe stadionul „Ion Oblemenco”, va fi foarte dificilă, dar că este optimist în privința destinației celor trei puncte. „Cu siguranță ne va aștepta un joc foarte greu. Cred că Chiajna va veni să se apere, dar noi sperăm să contabilizăm toate cele trei puncte. Nu pot să garantez, dar sper din tot sufletul să nu iau gol cât mai multe meciuri. Sunt mai nebun de felul meu. Am știut pe ce mă bazez când am afirmat că putem prinde un loc de cupă europeană și o spun și acum, pentru că știu ce colegi am lângă mine”, a spus „Pufi”, vorbind și despre șansele de a prinde din nou naționala. „Nu știu cine va veni la națională. Depinde și de evoluția mea dacă voi fi convocat sau nu. Dacă voi juca bine, cred că privirile se vor îndrepta și spre mine. Nu am nici un favorit. Cine va veni, sper să califice România la Campionatul European din Franța”, a punctat Cristi Bălgrădean.