CS Universitatea Craiova nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor ieri după-amiază contra Concordiei Chiajna, terminând la egalitate, scor 1-1, partida din cadrul etapei a 11-a din Liga I. Oaspeții au deschis scorul prin Wellington, care a transformat o lovitură de la 11 metri dictată după un henț al lui Varga (‘6), iar alb-albaștrii au reușit să evite înfrângerea în ultimul minut regulamentar de joc, Ferfelea marcând dintr-un penalti scos de Nuno Rocha (‘90).
CS Universitatea Craiova: Bălgrădean – Achim, Acka (‘70, Avrămia), Frăsinescu, Vătăjelu – Madson, Târnăcop – Bancu, Bawab (‘76, Ferfelea), Varga (‘60, Nuno Rocha) – Curelea. Antrenori: Sorin Cârţu, Emil Săndoi.
Concordia Chiajna: Râmniceanu – Stan, Lovin, Dragarski, Bucurică – Martins, Boldrin, Brlecici (‘65, Deekman), Ad. Cristea (‘87, Diulgerov) – Wellington, Pena (‘55, Roşu). Antrenor: Marius Şumudică.
Cartonaşe galbene: Varga ‘6 / Ad. Cristea ‘24, Roşu ‘58, Brlecici ‘63, Stan ‘68, ‘76.
Cartonaş roşu: Stan ‘76.
Au arbitrat: Andrei Chivulete – Vasile Marinescu, Ionuţ Marius Bobe, Iulian Dima.
Cârțu și Săndoi, împăcați cu remiza
Directorul tehnic al CS Universitatea Craiova, Sorin Cârțu, a mărturisit că nu se aștepta ca echipa sa să nu câștige acest joc, dar că rezultatul de pe tabelă este just ținând cont de cum au evoluat lucrurile. „E trist, pentru că noi ne propusesem să câștigăm această partidă și când faci un cadou în minutul 5, cum l-am făcut noi cu penaltiul, atunci totul se plătește. În momentul când intri într-un zid trebuie să-ți asumi responsabilitățile, nu trebuie să-ți aperi fața cu mâna. Varga știa că asta se pedepsește cu penalti și nu avea voie să facă așa ceva. Până la urmă, e bine că au putut să treacă peste, pentru că nu e ușor să joci din minutul 6 cu handicap și să încerci să revii. Poate că dacă am fi egalat mai devreme, am fi obținut victoria. Spun asta pentru că în repriza a doua portarul nostru nu a avut ce apăra. E bine că rămânem neînvinși la acest al șaselea joc de când suntem împreună, dar e puțin pentru ceea ce ne propusesem și gândeam noi. La modul cum s-a jucat, era absolut nedreaptă o înfrângere. Nu am fost inferiori cu nimic, ca să zici că am câștigat un punct“, a declarat Sorin Cârțu.
Nici antrenorul Emil Săndoi nu a fost prea mulțumit de realizările din teren: „Am început jocul de la 1-0 pentru adversar, am făcut un cadou prin acel henț în careu. Am reacționat bine în a doua repriză, am reușit să ne creem ocazii, am și înscris. Ar fi fost fantastic să obținem trei puncte, dar avem 11 puncte din 15 posibile și cred că puține echipe au reușit acest lucru. Avem și probleme de efectiv, Bawab nici nu s-a antrenat în această perioadă. Nici Varga nu a jucat de mult timp. Noi ne propunem mai mult decât evitarea retrogradării, chiar dacă rezultatul acesta nu este pe placul nostru“.
Pentru Ferfelea, reușita a venit ca o descătușare, mijlocașul recunoscând că a avut mari emoții când a bătut penaltiul. „De când n-am mai executat penalti… Pot spune că am avut emoții, dar trebuie să-ți învingi emoțiile ca să reușești să faci ceva. Având în vedere că am fost conduși din minutul 6 și am egalat în minutul 90, putem spune că e un punct câștigat, dar, după aspectul jocului, cred că meritam victoria. Voiam să marchez, nu am mai jucat de o lună și jumătate, aveam și eu ceva de demonstrat. Trebuie să luăm fiecare meci în parte și să scoatem cât mai mult, pentru că ați văzut că e o luptă foarte grea la retrogradare și trebuie să facem tot posibilul ca să ieșim de acolo“, a punctat Ferfelea.
„Craiova a avut mai multe șanse de gol decât noi”
De partea cealaltă, antrenorul Concordiei Chiajna, Marius Șumudică, a spus că îl mulțumește punctul câștigat în Bănie.
„Eu consider că i s-a dat ușor al doilea galben lui Stan, dar nu mai contează. Per ansamblu, a fost un arbitraj bun, a dat două penaltiuri clare ca lumina zilei. Trebuie să ne gândim ce am făcut bine și ce am făcut rău. Eu sunt corect și spun că și Craiova a avut câteva situații de a marca, are o echipă bună. Consider că rezultatul este echitabil. Nu am pierdut două puncte, chiar dacă am luat gol în minutul 90. Trebuie să fim corecți și să vedem purul adevăr: Craiova a avut mai multe șanse de gol decât noi. Este extraordinar de dură lupta pentru evitarea retrogradării, cad șase echipe și e strigător la cer acest lucru. Orice punct este important și îmi felicit echipa, jucătorii mei au făcut un meci foarte bun și le mulțumesc pentru modul cum au tratat această partidă“, a declarat Marius Șumudică.
Portarul oaspeților, Victor Râmniceanu, care a fost apostrofat de public pentru tragerile de timp, a afirmat că nu degeaba a stat întins pe gazon de atâtea ori și că a avut o accidentare serioasă. „Consider că am câștigat un punct, am întâlnit o echipă bună pe un teren foarte greu. Dacă ne spunea cineva că nu vom pierde la Craiova eram foarte mulțumiți. Bine că am luat un punct și că nu am pierdut în zece oameni. Nu am stat degeaba întins pe teren, chiar am jucat cu o ruptură la picior, am făcut-o ieri (sâmbătă – n.r.) la antrenament. Nu-mi place să fac circ“, a spus Râmniceanu, fost portar al defunctei Gaz Metan CFR Craiova.