Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat astăzi în finala Turneului Campioanelor din Singapore, după ce a învins-o în semifinale pe Agnieszka Radwanska (Polonia), cu 6-2, 6-2, după o oră şi 7 minute.
Simona Halep va lupta mâine (ora 13.00) pentru trofeu cu americanca Serena Williams, liderul WTA. Cele două s-au întâlnit şi în grupă, miercuri, iar românca s-a impus categoric, cu 6-0, 6-2.
„Mă bucur foarte mult să fiu în finală, nu mă aşteptam. Azi a fost un meci perfect pentru mine. Mă simt minunat. Ştiam că trebuie să alerg mult, să joc repede să termin punctele cât pot de repede. Serviciul m-a ajutat. Totul a mers foarte bine. Mă bucur de cel mai bun tenis al meu. Mâine e o zi nouă, sunt pregătită pentru orice, vreau să mă bucur de finală şi ştiu că va fi mai concentrată Serena Williams”, a declarat Simona Halep la finalul meciului cu Radwanska.
Radwanska: Simona a făcut un joc fantastic
Jucătoarea poloneză Agnieszka Radwanska a notat, pe Twitter, după meciul pierdut în faţa Simonei Halep că românca a avut o prestaţie fantastică. “Nu am făcut cel mai bun meci, dar felicitări Simonei, care a făcut un joc fantastic”, a scris Radwanska. „A avut o prestaţie solidă încă de la început. Nu a făcut greşeli. Cred că totul i-a mers astăzi”, a declarat Agnieszka Radwanska, conform wtatennis.com.