5.6 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Hagi l-a vizitat pe Nicuşor Bancu la spital

Fotbal – Hagi l-a vizitat pe Nicuşor Bancu la spital

Nicușor Bancu a fost vizitat de Gică Hagi la spital
Nicușor Bancu a fost vizitat de Gică Hagi la spital

Mijlocaşul formaţiei CS Universitatea Craiova, Nicuşor Bancu, supus joi unei intervenţii chirurgicale, a fost vizitat, vineri, la Spitalul Floreasca, de antrenorul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, informează site-ul oficial al LPF. „A fost cea mai mare bucurie din viaţa mea. Mi-au dat lacrimile când l-am văzut pe domnul Hagi. Mi-a urat sănătate şi m-a încurajat. Sper sa revin cât mai repede pe gazon, deja mi-e dor de colegii mei”, a declarat Nicuşor Bancu.
Mijlocaşul echipei oltene, internat de joi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a fost operat de doctorul Gheorghe Popescu în urma unei duble fracturi de tibie şi peroneu.
În vârstă de 22 de ani, Nicuşor Bancu a suferit o fractură gravă la piciorul stâng, după ce a fost faultat din spate de fundaşul echipei FC Viitorul, Alin Şeroni, în minutul 96 al partidei de miercuri, contând pentru optimile de finală ale Cupei României Timişoreana. Fotbalistul de la FC Viitorul a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat de pe teren în urma acestei intervenţii.
CS Universitatea Craiova s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a dispus în optimi, pe teren propriu, de FC Viitorul cu scorul de 2-1 (0-0, 1-1), după prelungiri. Golurile partidei au fost marcate de Băluţă ’54 şi Mateiu ‘112, respectiv Ţîru ’90+2.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS