5.6 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTorcea, campionul campionilor

Torcea, campionul campionilor

În urmă cu aproximativ o lună scriam că multiplul campion național la culturism, Costel Torcea, a revenit în forță în competițiile puternice, fiind câștigătorul medaliei de argint la Concursul Internațional de Fitness și Culturism Trofeul „Hercule“, de la Băile Felix. Deși aprecia atunci rezultatul obținut luând în calcul că revenea după o accidentare care l-a ținut pe tușă aproape doi ani, gladiatorul craiovean le-a bătut obrazul arbitrilor, considerând că au fost subiectivi când au desemnat învingătorul. Torcea s-a „răzbunat“ la sfârșitul săptămânii trecute, când a participat la Concursul de Culturism Classic „Florin Teodorescu“ – ediția a 9-a, de la Lugoj, o competiție internațională cu foarte mulți participanți unguri. Maestrul de la CS Gladiator Gym Craiova a reușit mai mult decât și-a propus, a renunțat să participe la masters (veterani), considerând că nu are rival la acea secțiune, și a luptat la seniori, câștigând locul unu la categoria până în 85 kg. Mai mult, a intrat la categoria de open, la startul căruia se află toți câștigătorii din concurs, și a devenit campionul campionilor, o performanță la care doar visa ținând cont că are aproape 50 de ani. GdS a stat de vorbă cu marele campion Costel Torcea și a aflat povestea din spatele întregii performanțe.

GdS: Domnule Torcea, iată-vă campionul campionilor. V-ați răzbunat la Lugoj pentru ce s-a întâmplat la Oradea?
Costel Torcea: Se poate spune și așa. Într-adevăr, aveam dorința de a le demonstra arbitrilor de la Băile Felix că au greșit și luna care a fost între concursuri am abordat-o cu mai multă seriozitate și cu duritate în pregătire. Meritam să iau locul unu la Trofeul „Hercule“, nicidecum locul doi. La Lugoj nu m-am gândit să particip la seniori când am plecat de acasă. Eram cu gândul să concurez la categoria 40-50 de ani, dar am luat locul unu. Sincer, nici eu nu știu cum am luat hotărârea de a concura la seniori și nu la masters. Am fost însoțit de nepoata mea, Oana, și de trei elevi din sală și s-au pomenit cu mine zicându-le că mă retrag de la masters și merg la seniori. Nepoata mea a început să râdă, mi-a zis așa: „Hai să luăm medalia de aur la masters și mergem să chefuim“. I-am replicat imediat: „Nu, vreau o luptă bună. Dacă tot m-am sacrificat atât, chiar vreau să merg până la capăt“. Când m-am înscris la seniori nu știam că la start se află și campionul de anul ăsta de la cei tineri şi vicecampionul de anul trecut. Nu m-au interesat deloc aceste aspecte. Voiam să văd dacă la 50 de ani, pentru că mă despart doar două luni de această vârstă, mai pot să fac față unui asemenea nivel. Nici acum nu-mi vine să cred că am câștigat categoria 85 kg și că am ieșit campionul campionilor.

„Anul ăsta i-am lăsat cu ochii în soare, am luat și ce nu speram“

GdS: Ce a însemnat openul pentru dumneavoastră, ce adversari ați avut acolo?
C.T.: La concursul open participă câștigătorii categoriilor, iar cel mai bun devine campionul campionilor. De data asta am fost eu, deci sunt fericit. Am intrat încurajat de elevii mei, care m-au văzut în formă la încălzire, dar se temeau un pic, pentru că unul dintre oponenții mei era un ungur care avea undeva la 110 kg și era imens față de mine. Eram mărunt pe lângă el, aveam doar 77 kg, și îmi venea să renunț, dar elevii mei au fost categorici: „Nu maestre, intri acolo și cupa aia mare va fi a noastră“. Și a ieșit bine, am luat cupa aia de nici nu intra în mașină, că avea un metru înălțime. Ei au cărat-o, eu nu am pus mâna. Trebuie să mă înclin în fața publicului din Lugoj, care a fost extraordinar de călduros cu toți competitorii.
GdS: Ați pus în vitrină două cupe foarte frumoase, dar financiar a însemnat ceva?
C.T.: Organizatorul concursului a oferit dintotdeauna niște trofee foarte frumoase și cred că ăsta este și unul dintre stimulentele pentru care vin mulți sportivi din țările învecinate. Anul ăsta i-am lăsat cu ochii în soare, am luat și ce nu speram. Financiar nu a însemnat nimic. Eu practic acest sport și merg la competiții pe banii mei și pentru că asta mă reprezintă pe mine și asta îmi doresc să fac chiar și la o vârstă mai înaintată. Nu pot să spun că nu mi-ar plăcea ca munca depusă să aducă și venituri financiare, dar culturismul este un sport în care banul lipsește și în special la noi în oraș.

Antrenament la serviciu, antrenament în timpul liber

GdS: Cum ați reușit să faceți față unui asemenea volum de antrenamente, pentru că sunt convins că a necesitat două ședințe de pregătire zilnice?
C.T.: Așa este, dar a fost posibil, pentru că patronul la care lucrez, Petre Popa, și el un pasionat de „fiare“, a făcut o sală de fitness la locul de muncă în care au acces angajații și mi-a facilitat un antrenament în timpul programului oricând mi-am dorit. Eu pentru acest concurs am făcut chiar și trei antrenamente pe zi, două la serviciu, și unul în sala personală. Îi mulțumesc mult, fără bunăvoința sa nu era posibil să ajung atât de sus.
GdS: Ați sărbătorit cum se cuvine trofeele?
C.T.: Nu așa cum vă așteptați dumneavoastră. Am fost cu familia, cu prietenii apropiați, cu o parte dintre elevii mei mai tineri, și am ciocnit un pahar, ne-am simțit bine. Am realizat încă o dată că în ciuda vârstei mă consider un adolescent și asta este datorită timpului petrecut printre elevii mei din sală. Nu aș putea să rezist la un asemenea nivel dacă nu aș avea susținerea lor și a familiei. În spatele unui campion stau mulți oameni, care contribuie la liniștea sufletească și psihică. Vreau să le mulțumesc, pentru că uneori și eu sunt dificil.

Pauză? Nu, muncă!

GdS: Se citește o mulțumire pe chipul dumneavoastră. 2014 a fost un an bun?
C.T.: Da, a fost! Problemele de sănătate pe care le-am avut în 2013 nu mi-au dat speranțe că voi putea să revin la un asemenea nivel. Acum sunt mulțumit că experiența pe care am avut-o a dat rezultate și sper să o pot împărtăși și elevilor mei pentru următorul an competițional.
GdS: O lăsați mai moale puțin cu „fiarele“ în perioada asta?
C.T.: M-am întors de la concurs duminică noaptea și după cum mă vezi (luni seară – n.r.) sunt pregătit să încep antrenamentul. În culturismul de înaltă performanță nu există relaxare. Nu poți să o lași moale cu pregătirea. Revenirea se face în timp, dar tot pe parcursul unor antrenamente serioase.

Vrea la mondiale

GdS: Ce urmează pentru dumneavoastră, ca sportiv?
C.T.: Cele două concursuri din toamna asta au reprezentat un test pentru mine și o experiență de neuitat. Anul viitor vreau să merg la campionatele europene, balcanice și mondiale. Sper ca organismul meu să răspundă bine la o pregătire de mare intensitate ce se va derula pe întreg anul. Obiectivul meu este să nu mă opresc aici, vreau să concurez an de an atât la campionatele naționale, cât și la cele internaționale.
GdS: Ați făcut un plan de bătaie și pentru elevii dumneavoastră?
C.T.: Acum s-a încheiat anul competițional și aproape toți au început pregătirile pentru sezonul următor, mai exact pentru campionatul european, care este și un criteriu pentru celelalte concursuri internaționale de calibru mare. Deci nu putem să vorbim despre campionatele balcanice sau europene la nivelul lor decât dacă își câștigă dreptul de a fi în lotul național, iar asta înseamnă locul unu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS